Averile la vedere! Vezi cat sunt de bogati alesii nostri din Timisoara si Timis!

TIMISOARA. Alesii locali si judeteni si-au publicat declaratiile de avere. Unii au fost mai strangatori, altii s-au indatorat. Vezi aici ce imobile si ce masini detin acestia si ce economii au reusit sa isi faca!

Din cei trei edili ai Timisoarei, doar viceprimarul Sorin Grindeanu si-a publicat declaratia de avere pe pagina de internet a primariei. Nici macar sefii de directii nu si-au facut publice averile.

Spre deosebire de anul 2010, viceprimarul responsabil de drumurile din Timisoara si-a mai cumparat un teren de 270 de metri patrati in oras, pe langa cel pe care il detine in localitatea Giroc impreuna cu sotia sa, cumparat in 2005.

In ceea ce priveste sectiunea cladiri, Sorin Grindeanu s-a mai imbogatit cu un imobil in Timisoara. Daca anul trecut avea, tot impreuna cu sotia,  o cladire in Giroc si un apartament primit ca mostenire in Timisoara, in acest an, viceprimarul si sotia sa si-au cumparat inca un imobil in oras, de aproape 50 de metri patrati. Edilul inca mai are ATV-ul achizitionat in 2009.

In 2009, Grindeanu avea un depozit bancar de 42.800 de lei, insa acesta nu mai exista astazi. In schimb, s-a ales cu datorii. Pe declaratia de avere depusa, edilul a trecut un imprumut de 20.000 de euro, pe langa creditul de 52.400 luat in 2007. Cei 20.000 de euro s-a angajat sa-i dea inapoi pana in 2013, pe cand cel de peste 50.000 de euro trebuie sa-l achite pana in 2035.

Salariul lui Grindeanu este mai mic decat in 2010. Anual, viceprimarul incaseaza de la Primaria Timisoara aproape 86.000 de lei, in timp ce sotia sa duce acasa doar 10.329 de lei.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Sorin Grindeanu!

Ostaficiuc a cumparat un teren, Craciunescu isi mentine averea!

Constantin Ostaficiuc, presedintele Consiliului Judetean Timis, a cumparat, anul acesta, un teren intravilan in localitatea Fardea din judetul Timis.

Pe langa acesta, mai are un teren agricol la Pischia, doua terenuri intravilane in Timisoara, altul in Fardea si altul in Secas. Din 2003 are o casa de vacanta la Fardea, iar din 2007 are o casa de locuit la Timisoara.

In 2008 si-a achizitionat un motociclu si o remorca pentru barca ce si-a luat-o in 1993. Are o colectie de pictura romaneasca in valoare de 14.000 de euro, dobandita intre anii 1992 – 2009. Ostaficiuc mai are si 5 conturi de economii in euro si doua in lei, iar in 2011 a reusit sa economiseasca circa 60.000 de lei.

Venitul sau anual, incasat ca presedinte de Consiliu Judetean este de 48.696 lei, conform declaratiei de avere publicate pe site-ul CJT.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Constantin Ostaficiuc!

Adam Craciunescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, nu a cumparat anul acesta niciun imobil si nu a reusit sa economiseasca niciun leu, potrivit declaratiei sale de avere.

Cu toate acestea, Craciunescu detine 2 milioane de metri patrati de teren agricol, o casa de locuit si un apartament in Timisoara, cate o casa in Giroc, Vinga (Arad), Vaideeni (Valcea) si un apartament in Chisoda.

Detine bijuterii in valoare de 15.000 de euro si are 6 conturi deschise la diferite banci. Craciunescu are 42.046 de lei anual venit de la CJT si 17.604 lei de la USAB.

De asemenea, din arendarea terenurilor obtine anual 7.749 de lei, iar din valorificarea produselor agricole, tot anual, obtine 73.200 lei.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Adam Craciunescu!

Cel de-al doilea vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, Liviu Borha nu si-a publicat inca declaratia de avere.

Nicio schimbare in averile celor de la Prefectura

La Prefectura Timis, seful acestei institutii, Mircea Bacala, nu a reusit in 2010-2011 sa economiseasca nimic, nu si-a cumparat niciun imobil sau autoturism. Ba mai mult, el are de achitat ratele la imprumuturile facute anul trecut.

Asadar, Mircea Bacala si-a cumparat anul trecut un apartament pentru care s-a imprumutat. A luat de la o banca suma de 58.888 de euro, de la o persoana fizica, 45.000 de euro, iar de la o societate comerciala, 7.714 euro.

Cei 7.000 de euro va trebui sa ii achite in acest an, ceilalti pana in 2032, respectiv pana in 2020. Pe langa acest apartament, Bacala mai are un apartament in Timisoara si doua terenuri intravilane in Becicherecu Mic si Timisoara, dar si un autoturism marca Mercedes din 2001. De asemenea, Mircea Bacala incaseaza, de la Prefectura, anual, suma de 80.059 de lei.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Mircea Bacala!

Nici declaratia de avere a subprefectului Zoltan Marossy nu s-a schimbat.

Acesta detine in continuare 2 apartamente in Timisoara si un spatiu comercial in localitatea Semlac din judetul Arad.

De asemenea, Zoltan Marossy detine si conduce  doua autoturisme, un renault Clio din 2005 si un Fiat Panda din 2007.

Are un cont bancar de 5.000 de euro, iar salariul de la Prefectura este de 61.264 lei pe an.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Zoltan Marossy!

____________________________________________________________________________________________

UPDATE! Gheorghe Ciuhandu nu a economisit niciun leu in 2010, dar are salariul mai mare

Primarul Gheorghe Ciuhandu nu a economisit nimic in anul ce tocmai a trecut. Sotia sa si-a deschis insa un cont de 9.000 de euro.

Primarul Gheorghe Ciuhandu si-a depus si el declaratia de avere pe pagina de internet a municipalitatii. Spre deosebire de anul trecut, singurele schimbari sunt la creditele bancare, dar si la… salariu. Daca toti sefii de directii din primarie s-au ales cu taieri in leafa, edilul a castigat in 2010 putin mai mult decat in urma cu doi ani. Ciuhandu a primit anul trecut 98.282 de lei salariu de la primarie, in timp ce in 2009 a castigat 97.934 de lei. Diferenta nu este mare, insa este notabila, in conditiile in care bugetarilor li s-a taiat 25% din salariu.

Gheorghe Ciuhandu are si el bani in banca. Insumate, conturile deschise aduna suma de aproape 1.500 de dolari si 22.000 de lei. In plus, sotia sa, Anamaria Ciuhandu, a economisit anul trecut 9.000 de euro. Pe langa acesta, sotia primarului Timisoarei mai are in banca mai bine de 3.000 de euro, dar si un cont curent de 4.011 lei.

Cat despre terenuri, edilul-sef are unul la Buzias, mostenit in 1990, si alte trei terenuri in Salonta, si acestea obtinute prin mostenire.

De asemenea, Ciuhandu si sotia sa au un apartament cumparat in anul 1978 si o casa de vacanta extinsa in localitatea Valiug din Caras-Severin.

Gheorghe Ciuhandu si sotia sa, Anamaria Ciuhandu au mai dus acasa anul trecut aproape 550.000 de lei, din alte activitati, precum si echivalentul a 3.000 de kilograme de grau.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Gheorghe Ciuhandu!

__________________________________________________________________________________

UPDATE! Viceprimarul Adrian Orza are salariul mai mare decat Sorin Grindeanu

Si Orza si-a publicat declaratia de avere. Viceprimarul responsabil de mediu a castigat anul trecut de la primarie aproape 90.000 de lei, mai precis 89.581 de lei. Aceasta in timp ce celalalt viceprimar, Sorin Grindeanu, a castigat numai 85.736 de lei pe parcursul anului trecut.

In ceea ce priveste economiile, edilul nu a mai pus nimic deoparte din 2008, cand avea, in total, depozite in banci de 40.000 de lei si 12.000 de euro. Orza este cel mai sarac din executivul primariei. Nu are in proprietate decat o masina cumparata cu programul Rabla in 2009.

Da click aici si vezi declaratia de avere a lui Adrian Orza!

Autori: Liliana Iedu, Roxana Deaconescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ma poate ajuta cineva sa-mi explice care-i diferenta intre averi la vedere si cele ascunse ?

    • Alea la vedere se văd, ia alea ascunse- nu! Părerea mea…

  2. Gh Ciuhandu: ” 550.000 de lei, din alte activitati” Care sunt acele „alte activitati”??? Suntem prea indiscreti daca il intrebam pe „edilul-sef”?
    Poate stie Carpaci ceva, nu??

    • Denis, scrie acolo da click si citeste declaratia de avere a lui Ciuhandu. Da click si vezi!