Premiera in justitia romaneasca! Curtea de Apel Bucuresti s-a pronuntat in “dosarul blaturilor” din fotbal, dupa ce antrenorul Dorinel Munteanu i-a chemat in judecata pe patronii FC Vaslui si FC Arges, Adrian Porumboiu si Cornel Penescu, care l-au acuzat ca nu si-ar fi aparat corect sansele in partidele cu Steaua Bucuresti.
Dupa ce, initial, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea antrenorului de la Galati, in sedinta de azi, instanta de apel a admis actiunea civila si a dispus ca Porumboiu si Penescu sa plateasca daune morale de cate 50.000 de lei, sa publice sentinta in patru ziare nationale si sa nu mai faca nici un fel de declaratii la persoana lui Dorinel Munteanu.
Avocatul care a convins magistratii Curtii de Apel ca Dorinel Munteanu isi face corect meseria de antrenor este Florin Kovacs, care se pregateste sa-si apere clientul si in recurs, la inalta Curte de Casatie si Justitie, in cazul in care patronii echipelor de fotbal din Vaslui si Arges vor merge mai departe.
“Este pentru prima oara cand o instanta de judecata se pronunta in cazul unor acuzatii de blat in fotbalul romanesc. Probabil ca domnii Porumboiu si Penescu vor ataca decizia Curtii de apel Bucuresti,. dar suntem pregatiti sa castigam si-n recurs. Tocmai am intrat in direct la o televiziune de sport si am spus ca, poate, hotararea de azi va fi inteleasa ca atare de catre derbedeii care fac afirmatii gratuite despre blaturi. A intervenit patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, care a inceput sa ma ameninte, in stilu-i caracteristic. I-am precizat ca mie nu mi-e frica de el!”, ne-a declarat Florin Kovacs la cateva minute dupa iesirea din sala de judecata si disputa in direct cu patronul Vasluiului.
Procesul dintre Dorinel Munteanu si finantatorii echipelor din Arges si Vaslui, care au facut acuzatii publice de blat, peste capul lor, la meciurile echipelor sale cu Steaua a demarat la sfarsitul lunii martie. Decizia Curtii de Apel Bucuresti poate fi atacata cu recurs, insa pana atunci Porumboiu si Penescu trebuie sa depuna in contul lui Dorinel Munteanu cate 50.000 de lei.
Pareri
Bravo….afara cu incultii patroni de cluburi, fie ele si de fotbal…