Baba Zula vine la Festivalul Plai din Timisoara si aduce ritualuri turcesti in ograda Muzeului Satului Banatean

TIMISOARA. Muzeul Satului Banatean gazduieste o noua editie a Festivalului Plai, in septembrie. Pe scena amenajata acolo va urca si formatia turceasca Baba Zula, care promite sa faca un adevarat spectacol pentru timisoreni.

„La Plai am trecut intotdeauna peste granite. Fie ca e vorba de stiluri muzicale, de culturi, de limbi diferite, mentalitati sau sensibilitati, nu ajungem niciodata la capat de drum. Editie dupa editie, seara dupa seara, lucruri aparent incompatibile, ne arata ca exista ceva comun, frumos si foarte puternic, care ne determina sa ne intrebam ce se afla mai departe. Duminica, 15 septembrie pe scena Plai vom continua in acest spirit cu doua formatii ce unesc sonoritati de pe trei continente”, anunta organizatorii Plai.

Este vorba despre Baba Zula si despre Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado. Turcii de la Baba Zula au un „sound” psihedelic, bazat pe saz – instrument turcesc cu corzi, sunet ce imbina muzica traditionala turceasca cu electronica, reggae si dub, la care adauga dansatoare, costume elaborate, poezie, teatru si desen live, intr-un show cu tente ritualice.

In aceeasi seara de 15 septembrie, pe scena Plai va urca Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado.

Biletele reduse cu 20% au fost deja puse in vanzare, in reteaua Eventim si Carturesti, dar si de la marile magazine ale operatorilor de telefonie mobila. Pretul unui bilet pentru o zi de festival este de 40 de lei pana in 12 septembrie si 50 de lei de la intrare, pe cand pretul unui abonament pentru cele 3 zile este de 80 de lei pana in 12 septembrie si 100 de lei de la intrare. Festivalul se desfasoara in perioada 13 – 15 septembrie, la Muzeul Satului Banatean din Timisoara.

 CITESTE SI: Un nou nume pentru Festivalul Plai: Hendrix din Sahara concerteaza la Timisoara in septembrie. Cat costa biletele! VIDEO!
Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.