Baietii in ghete de la ASU Poli Timisoara se pregatesc intens la Herculane. Cateva nume interesante se afla in cantonament

TIMISOARA. Doua antrenamente pe zi, combinate pe stadionul din localitate, la sala de sport din Herculane si pe celebrul platou Coronini, o adevarata piatra de incercare pentru fiecare sportiv cazat in statiunea lui Hercules.

De asta au parte cei 22 de alb-violeti, cantonati de fix o saptamana in oraselul din Caras Severin, care a prins viata in aceasta iarna, dupa o lunga hibernare din punctul de vedere ale pregatirii centralizate facute, alte doua echipe din zona, Soimii Lipova si Scolar Resita aflandu-se acum acolo.
Razvan Gorovei, jucator din compartimentul ofensiv, trecut pe la Iasi si Craiova, Bogdan Nicolescu, fundas polivalent si la nevoie inchizator, fost la ACS Recas, dar si in liga a doua islandeza si a treia din Spania, dar si tanarul Vlad Bite, junior B al clubului ASU Poli, sunt noutatile din lotul lui Sorin Brindescu. Primii doi nu au semnat cu clubul banatean, o decizie finala urmand a fi luata la finele cantonamentului.

In aceasta iarna au semnat insa experimentatul Ioan Mera, Victor Girlea – un portar talentat originar chiar din Timisoara, ultima data la Braila, in timp ce Adrian Ungureanu a fost imprumutat de la concitadina Ripensia pana la finele sezonului.
ASU Poli va sustine astazi primul amical al iernii, la Orsova, cu echipa locala Dierna, liga a IV-a Mehedinti, si va mai ramane la Herculane pana joi. Apoi, sambata, un nou amical, acasa cu Bekescsaba.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.