TIMISOARA. Distractie asigurata, la doi pasi de Timisoara! La finalul lunii iunie are loc unul dintre cele mai vechi festivaluri din Europa. Vecinii din Serbia incearca sa ii atraga si pe timisoreni la Bela Crkva. Pentru asta, au venit la Timisoara sa isi prezinte evenimentul.
Cu peste 160 de ani de traditie, Carnavalul Bela Crkva va avea loc in perioada 19-26 iunie si poate fi asemanat intrucatva cu Timfloralis-ul de pe Bega.
Timp de o saptamana in localitatea care se afla la doar 100 de kilometri de Timisoara vor avea loc diferite evenimente cultural artistice. In seara de 25 iunie vor concerta si cele mai importante nume anuntate in festival, Sara Jovanovic si Bane Mojicevic.
Pentru promovarea de la Timisoara a fost adusa din Serbia si o trupa de majorete, care este campioana a Serbiei.
„Cand e vorba de Carnavalul din Bela Crkva, foarte multa traditie este legata de acest eveniment. In primul rand existenta lui de peste 160 de ani, cu mici intreruperi, se desfasoara in ultima saptamana din iunie. Nu numai in timpul festivalului, ci pe tot timpul anului, musafirii din Romania sunt foarte bine vazuti si foarte bine primiti pe aceste meleaguri. Titlul dinainte a fost de Festivalul Florilor, pentru ca s-a desfasurat in timpul primaverii, cand florile au inflorit si are si un caracter mitologic, Floriile. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand florile au fost mai putine, ne-am legat de aceasta ultima saptamana din iunie si am organizat carnavalul. Speram sa avem cat mai multi oaspeti din Timisoara, la fel ca in anii trecuti„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Novica Jovanovic, directorul organizatiei turistice pentru Bela Crkva.
Cei care isi doresc sa mearga la Festivalul Florilor din Serbia pot vedea, de asemenea, lacurile de la Bela Crkva, unde impatimitii pescuitului pot sa arunce undita, dar si zona desertica, supranumita Sahara Europei.
Festivalul de la Bela Crkva a luat fiinta in 1852 si de atunci artistii isi arata priceperea in arajarea florilor.