BC Timisoara – CSM Bucuresti: 84-97. Infrangere pentru alb-violeti in primul meci al play-off-ului!

UPDATE: Ce incepe prost, se termina si mai prost, potrivit unei legi ale lui Murphy! Timisoara a pierdut primul meci al play-off-ului, scor 84-97. In ultimul sfert, leii din Banat au fost mielusei. Echipa n-a mai contat pe teren, evolutia lor fiind sub asteptari.

Doar cu Gallimore si McKenzie, oaspetii au defilat in sala Constantin Jude din Timisoara. La jumatatea ultimului sfert, bucurestenii aveau 14 puncte avans: 91-77 si problema invingatorului nu se mai punea.

Maine, de la ora 18, in sala Constantin Jude, alb-violetii incearca sa intoarca rezultatul primului meci sperand intr-o minune!

____________________________________________

UPDATE: 61-64 inainte de ultimul sfert! Timisorenii au intrat mai decisi pe teren de la cabine si, dupa 40 de secunde scurse din joc au reusit egalarea: 42-42. Dupa alte cateva zeci de secunde, leii din Banat au trecut la conducere, scor 43-42. Forma buna a continuat, astfel ca, la jumatatea sfertului 3, tabela incica 50-46 pentru alb-violeti, gratie tricei senzationale marca Iovanovici.

A fost momentul in care antrenorul oaspetilor a cerut time out. Bucurestenii au reusit sa reintre in joc si au egalat la 50. CSM a tinut aproape pana la scorul de 56-54 pentru gazde. Atunci, ceva s-a rupt in sanul formatiei banatene pentru ca oaspetii au revenit pe tabela.

La 61-60 pentru timisoreni, o combinatie Gallimore-McKenzie a facut ca tabela sa indice 62-61 pentru CSM. Acelasi duo a reusit o alta combin atie senzationala sub panou si s-a intrat in ultimul sfert cu scorul 64-61 pentru oaspeti.

_______________________________________________

 

UPDATE: BC Timisoara – CSM Bucuresti: 39-42 la pauza! In sfertul 2, timisorenii au inceput cursa de urmarire si au incercat sa spele rusinea primului sfert. Partial au reusit, tinand cont ca au intrat la cabine cu un ecart de trei puncte.

Ca si in sfertul 1, bucurestenii au inceput mai bine si s-au distantat la +10: 35-25. A fost momentul in care Iovanovici a luat partida pe cont propriu. A reusit un cos de 3 puncte pentru 28-35, dar Paltinisanu a reusit sa transforme numai doua libere din cele pe care le-a avut.

Tot b ucurestenii au fost cei care s-au distantat, iar la 10 puncte, scor 39-29, dar leii din Banat au revenit, reusind in  ultimele minute sa marcheze 7 puncte: de la 32-39 la 39-42, scor ce-i tine in meci!

_____________________________________

TIMISOARA. BC Timisoara intalneste, in sala Constantin Jude, CSM Bucuresti in play-off-ul campionatului national de baschet. Primul sfert a fost unul extrem de prost pentru alb-violeti. Banatenii au inceput foarte modest partida. Cea mai mica diferenta de scor dintre cele doua echipe a fost inregistrata chiar in debutul meciului: 0-2, 04 si 0-6 pentru bucuresteni.

Timisorenii n-au reusit sa se trezeasca si au continuat evolutia foarte slaba din ultima etapa a sezonului regulat astfel ca, dupa 4 minute de joc, tabela indica 16 puncte pentru CSM Bucuresti si 7 in dreptul Timisoarei. A fost momentul in care antrenorul Predrag Badnjarevici a cerut time out! Nici asa, leii din Banat nu au reusit sa se trezeasca.

Gallimore a fost in mare forma: a reusit o desprindere la 10 puncte pentru echipa oaspete: 20-10 si chiar 12 puncte: 13-11. La acest scor, gazdelor a inceput sa le mearga jocul. CSM n-a mai reusit niciun punct, in timp ce timisorenii au reusit un run de 7-0. In ultima secunda scorul era 24-18 pentru bucuresteni, iar Tomescu a reusit un cos de 2 puncte: 26-18 la finele primului sfert pentru outsideri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.