‘Leii’ au pierdut primele jocuri disputate pe terenul celor de la Asesoft, dar spera sa revina in lupta odata cu meciul care va avea loc sambata la Timisoara. Alb-violetii ar putea fi lipsiti insa de aportul lui „atomic” Zlatko.
„Zlatko este in continuare accidentat, cu dureri mari, va face un RMN pentru a verifica daca ne poate ajuta sau nu, am vorbit cu el si a spus ca nu se simte foarte bine. Am jucat 35 de minute din al doilea joc fara el, unul dintre cei mai buni jucători ai nostri, a fost un soc mare dar chiar si asa am facut un meci bun, am fost aproape de victorie. Doar printr-un miracol nu am castigat un joc acolo”, antrenorul Srdjan Jovanovic.
Alb-violetii au pierdut primul meci de la Brazi in prelungiri (83-85), iar pe al doilea, la sase puncte diferenta, 68-74.
“Au fost doua jocuri bune ale noastre, nu pot spune foarte bune. S-ar putea spune ca nu am avut noroc nici cu arbitrii, nici aruncarile de la distanta nu au mers, a fost si accidentarea lui Zlaja dar toate astea sunt scuze. Suntem condusi cu 2-0 si nimeni nu-si va aminti ce a fost acolo, ci ca au castigat ei. Nu am vazut diferenta de calitate intre echipe, iar aici e sansa noastra, sa jucăm tare din nou si sa revenim in aceste sferturi cu sanse de a juca mai multe partide”, a mai spus Jovanovic.
Cea de-a treia partida dintre BC Timisoara si CSU Ploiesti, din sferturile play-off-ului se va disputa sambata de la ora 18:45 la sala Constantin Jude.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.