‘Bega, Timisoara si noi’, program educational adresat profesorilor din Timis

TIMISOARA. Aquatim, în parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Asociația CRIES (Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare), a demarat recent programul de acțiuni educaționale „Bega, Timișoara și noi”, dedicat Zilei Mondiale a Apei. Acest program face parte din inițiativele Asociației CRIES legate de consumul responsabil.

Bega, Timișoara și noi” se adresează profesorilor din județul Timiș, din ciclul liceal și gimnazial, interesați de promovarea consumului responsabil, protejarea resurselor de apă, trezirea interesului față de cultura și istoria locală, cât și de formarea elevilor ca voluntari în acțiuni de prevenire a poluării și gestionare sustenabilă a resurselor.

La sediul ABA Banat a avut loc o întâlnire cu circa 20 de participanți, de la 9 unități educaționale din județ. Acțiunea a fost una de formare și transfer de cunoștințe de la specialiștii în gestionarea resurselor de apă și managementul apei potabile (Aquatim și ABA Banat) către cadrele didactice înscrise în proiect. Temele propuse spre diseminare în rândul elevilor sunt: canalul Bega, nodurile hidrotehnice, ciclul urban al apei, siguranța apei de la robinet și protejarea surselor de apă.

Profesorii vor transmite tinerilor cât de periculoasă este poluarea mediului înconjurător, ce se reflectă inevitabil asupra apei, resursă esențială a vieții, și îi vor educa în sensul consumului responsabil. Pe parcursul lunii martie, peste 500 de elevi vor fi astfel implicați în activități legate de tema apei. Ulterior, ei vor avea posibilitatea să se înscrie ca voluntari în cadrul Festivalului La Pas, precum și să participe la un concurs de proiecte tematice.

Tematica stabiltă de ONU în acest an pentru Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în 22 martie, este „Apa și schimbările climatice”. Între cele două există o puternică legătură, iar adaptarea la efectele schimbărilor climatice asupra apei este o soluție pentru o viață mai bună și un viitor mai sigur. Folosirea mai responsabilă a apei va contribui la reducerea gazelor de seră, iar acțiunile în această direcție sunt urgente. Fiecare trebuie să contribuie la bunăstarea propriei vieți.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.