Bei alcool pe strada, in centrul Timisoarei? Atentie, politistii locali vaneaza… sticlele, biciclistii si cersetorii!

TIMISOARA. Timisorenii care beau alcool in vazul lumii, chiar in centrul orasului, au fost amendati de politistii locali. Oamenii legii vaneaza si… cersetorii, dar au rupt amenzi si biciclistilor care au circulat prin centru atunci cand este interzisa plimbarea.

Politistii locali sustin ca se straduiesc sa mentina un climat de ordine si siguranta publica in centrul Timisoarei, cu mai multe patrule. In ultimele luni au dat nici mai mult nici mai putin de 605 sanctiuni contraventionale, doar in Piata Victoriei.

366 de trecatori au fost amendati pentru ca arunca gunoaie pe strada, impart flyere publicitare sau lipesc afise unde nu au voie, dar si pentru ca s-au plimbat cu bicicletele intre orele 18:00 – 22:00. 191 de biciclisti au fost amendati pentru ca nu s-au dat jos de pe vehicule in acest interval orar, din mai si pana in prezent, si au facut slalom printre pietoni.

„Un numar de 146 sanctiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 republicata, pentru tulburarea linistii publice, consum de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publica, savarsirea de acte obscene. Alte 23 de sanctiuni au fost aplicate pentru acte de comert ilicit persoanelor depistate ca vindeau fara documente legale produse precum parfumuri contrafacute, linguri din lemn, obiecte de imbracaminte etc”, transmit reprezentantii Politiei Locale.

Conform legii, este interzis consumul bauturilor alcoolice in locurile publice, mai exact, pe drumuri publice, in parcuri, pe stadioane si terenuri sportive, in institutiile culturale, in salile de spectacole, in institutii sau unitati economice, in mijloacele de transport in comun, in autogari, gari si aeroportui. Legea nu 61/1991 nu spune nimic despre consumul bauturilor alcoolice din sticle puse in pungi de hartie.

Oamenii legii sustin ca stau cu ochii si pe oamenii strazii, pe care ii predau serviciilor sociale sau ii trimit direct catre localitatile de domiciliu. 124 de cersetori au fost depistati in Piata Victoriei in ultimele luni. Politia Locala face apel la timisoreni sa nu mai dea bani cersetorilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Biciclistii atenteaza la ordinea si siguranta publica, pe acelasi loc cu cersetorii si betivii =)) Multumiri Robu si comunitarilor pt. bataia asta de joc!!!

  2. Prostia locala!Un nume de rezonanta ce explica amanuntit ,prostia ridicata la rang de institutie !

  3. Au amendat si consumatorii de bauturi alcoolice de la terasele cce sunt amplasate tot pe domeniul public ????? =))
    E recunoscuta istetimea politistilor locali(fosti gradinari publici)