Belgia va avea in sfarsit un Guvern, dupa ce aproape 2 ani a suferit o criza politica

Partidele belgiene au incheiat in cele din urma negocierile si au stabilit un acord de principiu prin care se va permite formarea unui guvern. In fruntea lui va sta socialistul Elio di Rupo. Statul a trecut printr-o criza politica de 535 de zile, vreme in care nu a avut o Coalitie de guvernare.

„Exista un acord global, cu alte cuvinte asupra reformei statului, dosarului socio-economic si a programului de guvernare”, arata sursa citata.

Documentul care cuprinde intregul acord este unul voluminos, de 180 de pagini, care va fi prezentat oficial joi.

„Acordurile vor fi prezentate in congresele partidelor, programate in week-endul care urmeaza, pentru a fi aprobate oficial”, a precizat sursa citata.

„Spre sfarsitul week-endului vor fi repartizate portofoliile, cu prezentarea guvernului luni sau marti”, a subliniat sursa.

In saptamana urmatoare, Camera Deputatilor va trebui sa investeasca primul Guvern din aprilie 2010. Sambata, cele sase partide politice au incheiat un acord asupra bugetului federal pentru urmatorii trei ani, acesta fiind principalul obstacol in intemeierea anterioara a unui Guvern.

Elio di Rupo, in varsta de 60 de ani, va fi primul premier francofon al guvernului federal din ultimii 30 de ani si, in acelasi timp, primul socialist care ocupa aceasta functie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.