TIMISOARA. Eveniment spectacol in acest sfarsit de saptamana in Arad si Timis. Are loc Carpati Retro 2021, organizat de filialele judetene Retromobil Club Romania.
Mai multe masini de epoca vor putea fi admirate pe un traseu pitoresc din judetul Timis sambata, iar vineri, colectionarii vor porni la drum prin Arad.
Totul pentru a promova turismul romanesc in aceasta parte de tara.
In 28 august, la orar 10.00, masinile de epoca vor pleca din Piata Unirii din Timisoara si vor merge prin Lugoj si Fardea, cu un popas la Muzeul Traian Vuia.
Colectionarii se vor intoarce seara la Timisoara pentru o oprire la Muzeul Satului Banatean, iar mai apoi se vor aduna la festivitatea de premiere.
Din pricina pandemiei, evenimentul a luat o pauza in 2020.
„Evenimentul de regularitate Carpati Retro promoveaza descoperirea patrimoniului turistic, arhitectural, cultural si istoric din tara noastra. Scopul evenimentului este de a permite colectionarilor de vehicule de epoca sa isi conduca vehiculele in conditii optime de siguranta si de a pune in valoare patrimoniul tehnic pe care il constituie aceste vehicule„, spun organizatorii Carpati retro 2021.
FOTO: Carpati Retro Rally 2019