TIMISOARA. Descindere a ofiterilor DGA si a procurorilor DIICOT Bucuresti la sediul Politiei de Frontiera Timisoara si nu numai.
Mai multe birouri ale unor angajati sunt scotocite de colegii de la structura anticoruptie din Bucuresti, dar si cateva locuinte apartinand unor politisti, dar si unor persoane fizice, atat in Timisoara, cat si in comunele din jurul orasului.
Vorbim de cel putin 10 descinderi care vizeaza politisti de frontiera aflati in prima linie a combaterii traficului de migranti, dar si persoane suspectate ca ar face parte din grupari care se ocupa cu astfel de activitati.
Perchezitiile de la sediul Politiei de Frontiera se desfasoara la Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, in birouri de politie judiciara si sprijin operational.
UPDATE: Practic, operatiunea celor de la DGA vizeaza in total 4 angajati ai Politiei de Frontiera Timisoara: 1 ofiter si 3 agenti. In paralel, DIICOT Bucuresti a organizat 4 descinderi in locuintele unor traficanti de migranti, persoane fizice.
Procurorii fac cercetari pentru constituire de grup infractional organizat, trafic de migranti si luare de mita.
UPDATE: Potrivit DIICOT, in perioada ianuarie 2020 – februarie 2021, seful de Birou pentru prevenirea si combaterea migratiei ilegale, din cadrul Politiei de Frontiera Timisoara ar fi primit constant sume de bani, reprezentand jumatate din castigurile unei grupari infractionale specializata in traficul de migranti pentru a inchide ochii si a-i proteja pe membrii filierei.
”Comisarul sef a creat aparenta utilizarii unor membri ai gruparii in cauze penale, in calitate de colaboratori, desi in realitate acestia nu au avut nicio calitate procesuala in cauze penale instrumentate de catre Biroul de Prevenire si Combatere a Migratiei Ilegale si Infractionalitatii Transfrontaliere din cadrul STPF Timis”, transmite DIICOT.
„In urma cercetarilor, a reiesit ca si un alt agent de la Politia de Frontiera ar fi sprijinit un alt grup infractional organizat, specializat in trafic de migranti, prin oferirea de informatii cu privire la controalele facute de autoritati la locatiile in care erau cazati migrantii.
Totodata, agentul de politie si-ar fi incalcat constant atributiile de serviciu, in sensul ca, avand cunostinta de existenta unor infractiuni legate de migratia ilegala, nu a luat masuri, ci dimpotriva a divulgat din interior informatii membrilor respectivei retele, creandu-le convingerea ca beneficiaza de protectia autoritatilor care au in competenta prevenirea si combaterea unor astfel de infractiuni„, au mai precizat reprezentantii DIICOT.
La sediul DIICOT – Structura Centrala, vor fi conduse la audieri 6 persoane.
UPDATE: Reactia conducerii Politiei de Frontiera Timisoara
„Conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara va acorda sprijinul necesar organelor de cercetare penala care instrumenteaza cazul.
Referitor la persoanele implicate, în functie de rezultatele cercetarii desfasurate de catre autoritatile competente, la nivelul institutiei vor fi dispuse masurile de sanctionare prevazute de Legea 360 din 2002 privind Statutul Politistului.
Conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara se delimiteaza de astfel de fapte si va manifesta fermitate maxima fata de lucratorii institutiei care incalca prevederile legale.
Precizam ca la nivelul institutiei au fost luate masuri preventive pe linia combaterii actelor/faptelor de coruptie, atat prin activitati proprii specifice, instructaje cat si prin diseminarea unor materiale cu specific anticoruptie„, transmit reprezentantii Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara.
Pareri
Aceeasi pe care i-au plimbat cu elicopterul acum cativa ani…atunci era contrabanda cu tigari…
Jalnic cine lucreaza in structurile statului.
Aceasta este starea de normalitate in unele din institutiile statului roman.
Dar este foarte posibil sa fie numai virful aisbergului.
Viitorul suna bine.
Fara gluma….ca e de groaza!!Colcaie orasul de migranti,mai rau ca o colonie de gandaci …..Vad zilnic,nu unul ci ZECI de indivizi,murdari,barbosi,cu haine de firma dar jegoase si urat mirositoare ,in grupuri organizate….merg siguri pe ei…undeva…Au niste priviri ucigase…daca ar fi gloante….in trei zile orasul ar fi pustiu..Si …..nu vezi macar UN SINGUR politist pe strada,sa sesizezi situatia.