Impodobirea bradului de Craciun este una dintre cele mai frumoase traditii din perioada Sarbatorilor de iarna. De la ornamente eco la cele pastrate in podul bunicii si de la globuri cu leduri la beteala din materiale organice, totul poate fi folosit cu succes pentru un pom de Craciun ca in povesti.
Una dintre cele mai frumoase variante de impodobire a bradului de Craciun o constituie folosirea ornamentelor adunate, in timp, in familie. Globuri de sticla de pe vremea bunicii, beteala aurie traditionala si multe altele se vor completa reciproc, intr-un caliedoscop de culoare si sclipiri, iar traditia va fi prezenta in fiecare moment al sarbatorii. Mai mult decat atat, pentru cei mici, povestile legate de anumite podoabe, transmise din generatie in generatie, se pot dovedi fascinante.
Impodobirea bradului cu podoabe de o singura culoare sau cel mult doua – sunt frumoase combinatiile de rosu cu auriu, alb cu albastru sau violet, argintiu si albastru – poate fi o alta optiune pentru un brad feeric.
Daca aveti timp si vreti sa va folositi din plin fantezia, variantele sunt nenumarate.
Puteti sa va confectionati singuri ornamentele de brad. In loc de globuri, forme decupate din hartie, pe care sa scrieti mesaje simpatice pentru cei alaturi de care va veti petrece craciunul. Ornamentele din fructe uscate, “beteala” din floricele de porumb sau din hartie decupata se incadreaza in aceiasi tematica.
Daca bradul pe care l-ati cumparat nu are cetina tocmai deasa sau nu va place prea mult sclipirea sirurilor de beteala, puteti folosi din belsug “zapada” artificiala. O gasiti sub forma de spray sau in pungi. Bradul dumneavoastra va parea astfel ca tocmai a fost adus dintr-o padure inzapezita.
Una dintre cele mai interesante abordari ale impodobirii bradului de Craciun, foarte la moda in acest an, o reprezinta ornamentele sub forma de flori sau chiar flori naturale, ale caror codite au fost puse in mici recipiente cu apa, astfel incat sa nu se ofileasca prea repede.
Iar pentru cei care vor sa renunte la obisnuitul brad de Craciun, posibilitatile sunt multiple. Forma traditionala a bradului poate fi pictata pe un perete sau confectionata din cele mai diverse materiale, de exemplu carti sau perne.