Biciclistii din Timisoara chemati la ultima tura banateana din acest an. Traseu de 5 ore pregatit de organizatori

TIMISOARA. Verde pentru Biciclete organizeaza in acest final de saptamana cea de-a sasea, si ultima, tura ciclista banateana din 2017.

CITESTE SI: Poate veni o zi in care sa ajungi chiar tu pe un pat de spital, in suferinta. Este mare nevoie de sange la Timisoara, iar oamenii sunt chemati sa doneze. Hai si tu! 

Tura va incepe cu adunarea participantilor, programata sambata, la ora 9.00, in zona AEM. De aici se va pleca o jumatate de ora mai tarziu, pe un traseu de aproximativ 50 de kilometri, ce va fi parcurs in cinci ore.
Biciclistii vor rula pe traseul: AEM – Urseni – Lunca Timisului – Sag – Sanmihaiul Roman – La Livada – Timisoara.
Pe parcurs se vor face opriri pentru regrupare sau pentru realimentare cu apa si mancare, in cazul in care va fi nevoie de asa ceva.


Traseul este unul de dificultate medie si este accesibil bicicletelor mountainbike, echipate corespunzator, in timp ce biciclistii vor trebui sa poarte casca de protectie si vesta reflectorizanta. De asemenea, organizatorii le recomanda participantilor sa aiba la ei palarii sau sepci, protectie solara, apa si mancare, dar si camere de bicicleta, in caz ca apare vreo pana.

Aceasta tura banateana este ultima dintr-o serie de 6 care au loc in acest an, turele cicliste banatene fiind deja traditionale in cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele de acest gen desfasurandu-se in 2009. Scopul turelor este de incuraja miscarea in aer liber, de face cunoscute imprejurimile verzi ale Timisoarei si de a petrece timp de calitate, in mijlocul naturii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.