Bomba revolutiei

Am intrat, cu aceasta saptamana, in obisnuitele manifestari aniversare. Obisnuite – pentru ca de doua decenii asemenea organizari se intind pe cate o saptamana, cei  care s-au remarcat in 1989 dorind sa mentina atentia asupra secventei in care au fost actori, eroi (sau victime ale represiunii ceausiste), ulterior – pastratori de memorie. Debutul a fost, deja, duminica, 12 decembrie: alerta, la propriu, cu bomba la parohia reformata. Gluma proasta, provocare, exercitiu de vigilenta – nu se stie exact ce a fost. Dar sentimentul amar al farsei adanceste in plus impresia ca destul de putini romani mai pretuiesc la adevarata lor valoare si cele petrecute in 1989, si schimbarea produsa. Un sondaj de acum o jumatate de an evidentia ca peste 63% dintre romani considera ca traiau mai bine acum doua decenii, iar 71% cred ca Ceausescu nu si-a meritat soarta.

Asta ca asta, dar 41% l-ar vota pe Ceausescu pentru pozitia numarul 1 in stat si, cu atatea voturi, Ceausescu ar fi putut ajunge presedintele Romaniei, in conditiile concurentei politice libere! Ce spun astfel de cifre despre noi, ca popor? Ca pe langa criza economica am intrat si intr-o criza de idealuri? Ca dupa ce ne-am luat „portia de libertate” am irosit cu o viteza uriasa rezervele de optimism la scara nationala, de care dispuneam? Ca normalitatea este plictisitoare si ca n-am identificat nici un obiectiv nou real, dupa ce am intrat in Consiliul Europei, in NATO si in Uniunea Europeana? Probabil. Spatiul Schengen si zona euro – pe care le indepartam voit de noi ca tinte unificatoare  – sunt detalii destul de greu de perceput la nivel individual. Sunt destule alte tari mult inaintea noastra ca dezvoltare economica si maturitate politica pentru care Schengen si euro nu sunt obiective majore. Marea Britanie, spre pilda. si asta nu provoaca frisoane publicului, nici nu exclude tara in cauza de la tumultul vietii din Uniunea Europeana. Sa revenim, insa, la Timisoara. La decembrie si la traseele memoriei. Vom asista la slujbe religioase, la depuneri de coroane, lansari de carti, simpozioane stiintifice si mese rotunde.

Ne vom intreba (deja retoric) cat vor mai persista misterele, ce rol au avut serviciile secrete de la noi si de aiurea, ce puteam face diferit. Uitandu-ne spre trecut, stim ca nu putem modifica nimic. Privind spre viitor, ar trebui, totusi, sa fim mai vigilenti cu pastrarea memoriei revolutiei. Nu de alta, dar sa nu ajungem, peste ani, ca cele petrecute in 1989 la Timisoara (la Lugoj, la Arad…) sa fie privite precum alerta de atentat cu bomba pe care am invocat-o la inceput: drept un deranj sacaitor si costisitor, provocat de un nesimtit inconstient care, daca va fi prins, va fi pedepsit conform legii.