Boxerul Flavius Biea asteapta cu nerabdare meciul pentru titlul national la profesionisti. Ce le cere timisorenilor!

Biea va lupta pe 29 martie, la sala Constantin Jude cu Robert Cristea, in cadrul galei, ‘Timisoara- Capitala Boxului’. Flavius a tras tare la pregatire in ultima perioada si spera sa fie in forma maxima la meciul de sambata, in care va incerca sa obtina titlul national la profesionisti.
„Am facut antrenamente impreuna cu unchiul meu,  antrenamente puternice, iar in aceasta saptamana o sa o lasam mai moale, sa fiu cat mai relaxat si cat mai in forma pentru meciul din 29 martie”, a spus Biea, care asteapta ca timisorenii sa fie alaturi de el la partida care poate insemna primul pas spre titlul european la caregoria sa.” Imi doresc sa fiu sustinut si nu numai eu, la toate sporturile ar trebui sa vina lumea, conteaza mult acest lucru pentru fiecare sportiv. Vreau si-mi doresc sa fie sala plina pentru ca am facut mari eforturi sa boxez acasa si-mi doresc sa fac un meci bun ca sa fie toata lumea multumita”, a mai spus Biea.
Dupa meciul cu Robert Cristea pentru titlul national la profesionisti, Biea va urca din nou in ring, in mai, la Hamburg.
Meciul in opt runde programat la categoria semimijlocie este principala intalnire pugilistica din cadrul galei „Timisoara – Capitala Boxului”, organizata de CS Banatul in colaborare cu Primaria Timisoara. Cei prezenti sambata la Sala Constantin Jude vor avea insa ocazia sa asiste la mai multe partide, atat de amatori, pe ring fiind asteptati pugilistii amatori antrenati de Franisc Vastag la Resita, cat si profesionisti, la aceasta categoie fiind programate in total cinci meciuri, pentru care vor urca pe ring si Pantera Tanasie, Denis Krienger, Apodaresei Ciprian sau Nicola Milacic.
Timisorean prin adoptie, Flavius Biea(24 de ani) a invatat boxul adevarat la sala unchiului sau, Gheorghe Biea. Bilantul lui Flavius la profesionisti este unul impecabil, sase victorii din sase meciuri desfasurate, dintre care trei prin knock-out. La amatori el a fost multiplu campion european si mondial la cadeti si juniori.
Boxerul bucurestean Robert Cristea, care va fi adversarul lui Biea sambata, are 31 de ani, 1,70 metri inaltime, iar palmaresul sau include la profesionisti 4 victorii, toate prin prin knock out si 27 de infrangeri.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.