TIMIS. Doi bărbați au fost ridicați de pe baltă la primele ore ale zilei în Timiș. Aceștia erau la pescuit în plină prohibiție.
CITESTE SI: Ritm bun pe santierul cresei construita de CNI la Timisoara cu bani europeni. Cand va fi gata? FOTO
Cei doi, ambii în vârstă de 40 de ani, au fost descoperiți sâmbătă dimineață pe malul lacului Surduc, în timpul unei razii făcută de polițiști alături de reprezentanții AJVPS Timiș.
Pescarii au fost prinși în timp ce scoteau din apă năvodul încărcat cu șalău, crap și caras. Oamenii legii i-au reținut pe braconieri și le-au confiscat și uneltele.
„În jurul orei 06:00, au fost depistaţi în flagrant doi bărbați în vârstă de 40 de ani, ambii cu domiciliul în localitatea Fârdea, județul Timiş, în timp ce au capturat pe raza lacului Surduc, cantitatea de 20 kg de peşte din speciile: şalău, crap şi caras, folosind plase monofilament.
Conform Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a următoarelor bunuri:
– 20 kg peşte din speciile şalău, crap şi caras
– o plasă monofilament cu lungimea de 300 metri şi lăţimea 5 metri
– două telefoane mobile (cu privire la care urmează a fi solicitate efectuarea unor percheziţii informatice)
– 9 petarde categoria P1 (utilizate la producerea de zgomot în vederea direcţionării peştelui înspre plasele monofilament)
– o ambarcaţiune fără motor.În vederea probatoriului administrat în cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi bărbați, iar în data de 26.01.2024 au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în Lugoj și Făget, în urma cărora au fost ridicate bunuri în vederea probării pescuitului în scop comercial.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament pentru pescuitul calcanului, conform Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, ulterior, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Lucky not to be Vietnamese
E plin de plase la Surduc. Nu stiu ce face politia, dar daca dau o tura pe lac vor vedea zeci de sticle semn (nu, nu e gunoi). Cei 2 erau grabiti cu petardele, dar problema nu e rezolvata.
ca sa citez un contemporan … apa, hrana, energie 🙂
..intrebare pentru autoritati … cum se face ca malurile lacurilor care devin tot mai private !!?
‘intrebare pentru autoritati … cum se face ca malurile lacurilor care devin tot mai private !!?’ – ce fac aceste lacuri? A, sau nu mai trebuie „care”.
Ai mai imbatranit cu un an si… tot degeaba🤡😁🤡
La multi ani!
Ba, multumesc. Nu cred. B^shti, ma, d’aici!
Nu inteleg scrierea de acum un secol, mai updateaza🤡🤡-ti softul
„Basti, ma” x 2,
asa ca te-am facut! 🤡😁🤡 😁🤡
Nu folosesc cratima sovietica. Cuvintele nu se unesc asa frateste tovaraseste sovietic cu ajutor, se frang unele in altele. B^shti, ma, d’aici, terorist sovietic!
Auzi : ,,baltă” !!! 😅😅😅😅😅