Buchetul pentru doamna, o problema? Cum e cand copiii pregatesc chiar ei un cos cu flori pentru invatatoare sau diriginta

Aglomeratie mare, la fiecare inceput de an scolar, in pietele si florariile din Timisoara. Traditia spune ca musai ca in prima zi de scoala doamna sa primeasca un buchet frumos de flori, asta daca nu cumva parintii au hotarat ca mai multe profesoare sau chiar cei din conducerea liceului merita o asemenea atentie.

De supra-cerere profita florarii, care-si vand chiar si marfa mai modesta la preturi piparate. Daca la piata mai poti negocia sau incerca sa prinzi momentul in care vanzatorul vrea si el sa-si stranga marfa si poate e dispus sa vanda mai ieftin, la magazin preturile sunt fixe. Si cum toata lumea stie ca florile se vand tare bine inainte de 15 septembrie, pana si in supermarketuri gasim buchete de flori special pregatite pentru aceasta ocazie.

O varianta deosebita o constituie insa cea in care copilul realizeaza singur un cos cu flori pe care il va oferi doamnei invatatoare sau diriginta. Ideea a lansat-o o florarie din Timisoara, care a organizat ateliere pentru elevi. Pe langa faptul ca au realizat chiar cu mainile lor aranjamentele florale, copiii au invatat si cate ceva despre flori si despre modul in care acestea trebuie conservate si asortate pentru un rezultat frumos si cat mai durabil.

Cosurile de nuiele de diferite forme si culori, buretii speciali pentru a mentine umiditatea si a fixa cozile plantelor, flori de tot felul – de la trandafir si gerbera la crizanteme, astromeria sau solidago – ornamentele in forma de fluturi sau buburuze si panglicile colorate, copiii au avut la dispozitie de toate pentru a-si arata indemanarea si creativitatea.

Iar rezultatele au fost excelente.

„Copiii au primit toate materialele si florile necesare, li s-a explicat despre lucrul cu flori taiate, despre culori, despre flori si hidratarea lor; apoi sub supravegherea noastra au fost incurajati sa fie cat mai creativi in realizarea aranjamentului floral. Nu au lipsit panglicutele colorate, buburuzele si fluturasii. La final, toti copiii si-au luat acasa creatia florala, se bucura de ea toata duminica, apoi luni o pot oferi cu mare mandrie doamnelor invatatoare. „ a spus Anca Vlad, organizator.

Pentru ca cererea a fost mare, s-au organizat doua grupe de atelier. La final, micutii au plecat acasa incantati si extrem de mandri de cosuletele realizate de ei.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.