Bucurie pentru elevi si profesori. Zi libera, in mijlocul saptamanii, la inceputul lui octombrie

La o luna de la inceputul anului scolar, elevii si profesorii lor vor avea o zi libera in prima saptamana din octombrie.

CITESTE SI: Incepe proiectarea pentru ‘Magistrala Verde’ de 3 km a Timisoarei, ce trebuie sa fie gata in 10 luni. Pe Calea Sagului, o banda ar putea fi dedicata transportului in comun, se vor amenaja piste de biciclete, iar copacii vor fi taiati si inlocuiti cu tei si artari argintii 

Conform structurii anului școlar 2022-2023, aceștia vor beneficia de o zi liberă cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, care se sarbatoreste in 5 octombrie, si care in 2022 pica in mijlocul saptamanii.

De Ziua Internațională a Educației nu se țin cursuri, această zi fiind considerată o zi liberă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, lucru precizat inclusiv în contractul de muncă al cadrelor didactice, dar și în ordinul privind structura anului școlar 2022-2023.

În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, se arată în Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023, potrivit edupedu.ro.

Această sărbătoare a apărut în anul 1994 și amintește de semnarea în anul 1966 a Recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor. Este o zi în care se pune accentul pe tot ceea ce ține de educație, pe implicarea și devotamentul profesorilor. Cu toate acestea, Ziua Internațională a Educației diferă de Ziua Învățătorului, care în România se sărbătorește pe data de 5 iunie.

Va reamintim, prima vacanță din anul școlar 2022-2023 este programată în perioada 22 octombrie-30 octombrie 2022. Este vorba despre o săptămână de vacanță la finalul primului modul de învățare din acest an. După ce se vor întoarce din vacanță, elevii vor începe modulul 2, care se va încheia pe 22 decembrie 2022.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.