Bugetul judetului Timis pe 2021, mai mare ca anul trecut. Cei mai multi bani sunt planuiti la drumuri si la asistenta sociala. Cum sunt impartite sumele si ce investitii noi demareaza

TIMISOARA. Consiliul Judetean Timis a pus in dezbatere publica proiectul de buget pentru acest an. Urmeaza ca, in prima sedinta, sa fie votat de consilierii judeteni. In mare parte, proiectele care se regasesc in acest buget sunt demarate deja de fosta administratie judeteana si continuate de actuala administratie.

Bugetul pe 2020 al Timisului este de 787.958.000 lei, mai mare decat anul trecut, cand era 635.000.000 lei.

Pentru functionarea aparatului CJT au fost prevazuti 337.028.000 de milioane lei, iar pentru dezvoltare 165.915.000 si investitii aproximativ 285.015.000 lei. Comparativ, anul trecut pentru funcționare era alocata suma de 355.000.000 lei, iar pentru dezvoltare si investitii aproximativ 280.000.000 lei.

Cu o parte din banii de investitii, Consiliul Județean Timis continua o serie de lucrari deja incepute:
– Modernizare DJ 691 Dumbravita – Autostrada: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu)-Centura Timişoara şi Centura Timişoara- Autostrada A1 – 21.000.000 lei.


– Modernizare drum judetean DJ 693 pentru interconectare la A1 (AR) si pod peste Mures la Pecica judetul Arad – 9.591.000 lei.
– Reabilitarea infrastructurii de navigatie a canalului Bega – cofinanţare – 545.000 lei (proiectul prevede reluarea navigatiei pe Bega pana la granita cu Serbia)

– Modernizare DJ 593 Parta – Foeni – 2.000 lei (lucrarea este pe ultima suta de metri, banii prevazuti sunt pentru ultimele cheltuieli inainte de finalizarea reparatiilor)
– Centru de colectare legume – fructe in judetul Timiş – comuna Tomnatic – 6.000.000 lei.

Sunt si obiective noi de investitii care au bani prevazuti in proiectul de buget al judetului si care sunt ”mostenite” de la fosta administratie:
– Centru de recuperare pentru copii cu dizabilitati „Speranta” – 9.500.000 lei
– Bazin de inot didactic in orasul Jimbolia – judetul Timis – 9.500.000 lei


– Locuinte ANL la Giroc – Consiliul Judetean asigura utilitati, proiectare, taxe avize, acorduri – 2.192.000 lei
– Reabilitarea, Refunctionalizarea si Revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni – 1.500.000 lei

Consiliul Judetean Timis si-a propus sa amenajeze o terasa suspendata pe Bastion, astfel ca a alocat suma de 150.000 lei pentru studiul de fezabilitate.

100.000 de lei sunt prevazuti, de asemenea, pentru documentatia necesara in vederea demolarii Stadionului ”Dan Paltinisanu” din Timisoara.

250.000 de lei au fost alocati pentru un concurs de solutii pentru ridicarea unui imobil de servicii si o parcare etajata pe terenul fostului Comisariat Militar Zonal de pe strada Sf Ioan (langa Piata 700).

Tot pentru diferite studii, Consiliul Judetean Timis a alocat bani: Parc inovativ (500.000 lei); Reabilitare/Modernizare infrastructura feroviara Resita – Nord – Timisoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravita – frontiera (200.000 lei) si Centru regional intermodal de transport marfa (150.000lei).

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis primeste 3.500.000 lei pentru diferinte investitii: Construirea unei statii de pompieri la Faget – 270.000 lei; diferite achizitii – 6 containere de stins incendii – 1.640.000 lei, o autospeciala de prima interventie – 422.000 lei, o cisterna de mare capacitate pentru transport apa – 476.000 lei, zece bărci pneumatice – 65.000 lei, analizator de gaze – 290.000 lei, echipamente radio/tv- 75.000 lei. De asemenea, sunt prevăzute sume pentru diferite constructii si reparatii.

 

Capitolul Invatamant primeste 15.086.000 de lei din bugetul judetului Timis in care sunt prevazute diferite investitii in scolile speciale din subordinea Consiliului Judetean Timis, dar si cheltuieli de functionare.

Capitolul Sanatate are prevazuta suma de 19.543.000 lei. Cea mai mare suma de bani este alocata pentru construirea unei noi maternitati, langa Spitalul Judetean Timis si in care urmeaza sa functioneze actuala Maternitate Bega – 5.600.000 lei. De asemenea, o suma importanta de bani – 3.050.000 lei – a fost alocata pentru proiectul de modernizare a Unitatii de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Timisoara.

10.748. 000 lei sunt alocati pentru investitiile Spitalului Judetean Timisoara, unitate medicala aflata in administrarea CJT. Astfel, pentru reamenajarea sectiei de Urologie si infiintarea sectiei de transplant renal – 4.893.000 lei, construirea unei farmacii – 320.000 lei. Mai sunt diferite investitii la lifturi si unele reparatii necesare.

Spitalul Judetean Timisoara are si investitii noi: la intrarea in unitatea medicala va fi montata o usa rotativa (10.000 lei), va fi extinsa Sectia ATI (400.000 lei) si va fi amenajat compartimentul de oncologie (10.000 lei).

Capitolul Cultura, Recreere si Religie are alocata suma de 9.392.000 lei. Cu acesti bani vor fi facute mai multe investitii si se va asigura functionarea unor institutii de cultura.

Printre proiectele importante se numara deschiderea unui punct muzeal la Parta, acolo unde va fi expus sanctuarul neolitic (2.243.000 lei); Reabilitarea cladirii Bibliotecii Judetene din Piata Libertatii din Timisoara ( 2.100.000 lei); Conservarea si restaurarea Donjonului de la Castelul Huniade (900.000 lei).

Muzeul de Arta primeste 267.000 lei, iar printre investitii se regaseste instalarea unui sistem electronic de acces in muzeu pe baza de bilete cu QR code si poarta acces detector metale (25.000 lei). Muzeul Satului Banatean a primit 150.000 lei, iar Centrul de Cultura si Arta – 1.983.000 lei. Teatrul pentru Copii si Tineret ”Merlin” – 159.000 lei, Biblioteca Judeteana – 700.000 lei. Cu acesti bani se vor face diferite investitii necesare institutiilor.

La capitolul Asistenta Sociala a fost alocata o suma generoasa – 35.001.000 lei. Banii sunt necesari pentru continuarea unor proiecte cum ar fi construirea unor case de tip familial si infiintarea unor centre de zi sau construirea unor locuinte protejate, dar si pentru alte investitii si cheltuieli din domeniu.

Capitolul Transporturi are 105.676.000 lei, iar aici sunt trecute mai multe investitii la drumuri judetene.

Investitii care vor fi continuate:
– Asfaltare DJ.682J Zorani – Grosi – Bulza – 3.870.000 lei
– Modernizare DJ 572 Lucaret – limita cu jud. Arad – 3.195.000 lei
– Asfaltare DJ 593A, sector Sanmartinu Sarbesc – Sanmartinu Maghiar – 527.000 lei
– Largirea la 4 benzi de circulatie DJ 592 Timisoara – Mosnita Noua – 33.528.000 lei


– Sporire capacitate de circulatie pe DJ 609D: Centura ocolitoare Timisoara – Aeroport – 13.526.000 lei
– Modernizare si reabilitare DJ 609F Bazosu Nou – Bazos – Recas – 11.413.000 lei
– Modernizare DJ 693 Seceani – Fibis – 9.459.000 lei
– Asfaltare DJ 591C, sector DN 6 – Sacalaz – 10.590.000 lei
– Ranforsare DJ692B Tomnatic – DN 6 – 2.615.000 lei
– Asfaltare DJ 609J sector Crivobara – Vizma – 3.480.000 lei

Investitii noi:
– Reabilitare pod pe DJ 591C: DN 6 – Sacalaz – 3.000.000 lei
– Refacere pod pe DJ 593B, (Parta) – 500.000 lei
– Amenajare intersectie DJ 591C cu DN 59A, in Sacalaz – 500.000 lei
– Amenajare intersectie DJ 692A cu DC 46, in Dudestii Noi – 500.000 lei

Consiliul Judetean Timis a prevazut 8.469.000 lei pentru diferite documentatii necesare pentru demararea altor proiecte de amenajare de intersectii, reabilitari sau constructii de poduri si modernizarea unor sectoare de drumuri judetene.

Proiectul de buget al Timisului pe 2021 poate fi consultat AICI.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Asa da articol scris. Nota 10.
    Asa ar trebui sa arate presa in 2021.

    • Da! Totul transparent si interesant. Felicitari pentru articol.

  2. Vai da ce se sdrobesc băieții … cai face cu ou & 🙂

  3. Bravo Nica!

  4. 1. Studii studii studii si apoi ….?
    2. Altele (de ex. Reabilitarea infrastructurii de navigatie a canalului Bega – cofinanţare – 545.000 lei (proiectul prevede reluarea navigatiei pe Bega pana la granita cu Serbia si plus altele … tren de „mMARE (mica) viteza Tms-Resita, … ) la ce servesc,? agrement pe Bega? Vaporasele Randunica, Pelicanul, … nu mai atrag, lumea are automobile cu care pot ajunge mult mai departe (ptr. trairi ptr copii).
    Amenajati „tot ce este necesar” (lista este prea lunga) pt.ca Timisoara sa fie locuibila „user friendly” (parcari, drumuri de acces bine gandite, …, ). Dar asta ese prea greu in raport cu visele „ero(t)ice”

  5. Bă tu ești defect !!??
    Ce-ți trebuie concurs de soluții pentru o parcare care trebuia să se fi plătit deja singură din banii încasați ???
    Îți spun eu !! Să amâni cu bună știință construcția ei și să sifonezi niște bani ! Acolo este loc pentru o parcare de cel putin 600 de locuri și spațiu comercial la parter, cu intrare de pe str Sf. Ioan și ieșire in str Paris !
    Dacă vrei îți dau eu soluția gratis fără nici un ban !!