Bugetul Timisoarei pe 2012: 40% pentru dezvoltare si 60% pentru functionare. Cum imparte Primaria 1 miliard de lei!

TIMISOARA. Dezbaterea publica pentru bugetul Timisoarei pe anul 2012 nu a adunat foarte multi timisoreni in Sala de Consiliu a Primariei. Poate si din cauza zapezii care a paralizat orasul, au glumit reprezentantii primariei.

Dupa ce au publicat doar informatii trunchiate despre bugetul orasului pe pagina de internet, responsabilii din Primarie au programat si o dezbatere, anuntata cu doar cateva zile inainte, s-a plans presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari din Timisoara, Petru Olariu. Numai cativa timisoreni au fost prezenti in sala vineri la ora 10:00, unde sefa Directiei Economice a citit planul bugetului local.

„Eu mi-as dori, ca cetatean simplu, care nu sunt de specialitate, sa-mi spuna ce a ramas din bugetul de anul trecut. Sa imi compare bugetul de anul asta cu cel de anul trecut si orice marire a unui articol din buget sau micsorare trebuie sa fie explicata. Cum sa vina oameni la dezbatere daca o anunti cu doua trei zile inainte?”, s-a intrebat, retoric, Petru Olariu.

Nici consilieri locali nu au fost curiosi de dezbatere, singurul care si-a facut aparitia in sala fiind doar Traian Stoia, consilier local al PNL.

Bugetul Timisoarei, cel mai mare din ultimii ani!

Daca din informatiile publicate pe site-ul Primariei Timisoara, cu doar cateva din toate anexele, bugetul orasului era de doar 650 de milioane de lei, in datele prezentate de sefa Directiei Economice, Smaranda Haracicu, bugetul este de 980 de milioane de lei, adica aproape 1 miliard de lei, echivalentul a 225 de milioane de euro. Potrivit acesteia, este unul dintre cele mai mari bugete pe care Timisoara le-a avut in ultimii ani, cresterea datorandu-se fondurilor europene nerambursabile atrase de primarie.

Program de dezvoltare al Timisoarei pe acest an primeste aproape 390 de milioane de lei, din care 330 de milioane sunt pentru proiecte cu finantare din fonduri europene.

Creditele atrase de primarie in anii precedenti reprezinta aproximativ 40 de milioane de lei, ceea ce inseamna 4% din bugetul total.

18% din buget reprezinta bugetul institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local, iar restul, de 78%, reprezinta bugetul local. Impartit pe dezvoltare si functionare, bugetul se imparte astfel: 38% pe dezvoltare si 62% pe sectiunea de functionare.

Cum sunt impartite cheltuielile!

Pentru cheltuielile de personal, municipalitatea aloca anul acesta aproximativ 248 de milioane de lei, iar pentru bunuri si servicii 264 de milioane de lei. Asta in timp ce aproximativ 18 milioane de lei sunt alocati pentru dobanzi. Subventiile pe care le acorda primaria sunt de 54 de milioane de lei. Asistenta sociala primeste aproximativ 16 milioane de lei, in timp ce proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile „inghit” circa 286 de milioane de lei, iar cheltuilile de capital 103 milioane de lei.

Cei mai bine platiti angajati sunt cei din invatamant si cei din sanatate, pe care Primaria Timisoara cheltuie in 2012 putin peste 103 milioane de lei, respectiv circa 82 milioane lei. La Politia Locala se duc 9,5 milioane de lei.

Cat despre investitii, aproximativ 39 de milioane de lei se vor cheltui pentru lucrarile incepute, iar numai 1 milion de lei se investeste in lucrari noi.

„Anul acesta vor fi implementate 3 proiecte mari pentru Timisoara. Este vorba de reabilitarea cartierului Cetate, reabilitarea malurilor Bega, respectiv transportul public cu vaporetto, si reabilitarea intersectiei Michelangelo. Nu se vor finaliza aceste proiecte, doar demareaza in anul acesta. Sunt cu termeni lungi. In total sunt 16 proiecte cu contracte de finantare semnate deja. Este proiectul privind retehnologizarea CET-ului, cel mai mare proiect al nostru. Va demara partea de Timisoara a proiectului privind reabilitarea retelelor de canalizare. Sunt proiecte privind reabilitarea catorva strazi: Closca, Vacarescu. Incepe in curand proiectul privind constructia Incubatorului de afaceri pentru Tehnologia Informatiei. Sunt cateva proiecte sociale care sunt in asteptare”, a declarat Aurelia Junie, sefa Directiei de Dezvoltare din cadrul Primariei Timisoara.

Descarca de aici prezentarea bugetului pe 2012!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „La Politia Locala se duc 9,5 milioane de lei”-de ce suma asta pentru cei 360 de pacalici locali???am inteles ca ai slugoii personali ca si primar insa e culmea nesimtirii sa aloci 2milioane de euro ptr maidanezii locali !