Buncarele din Timisoara, in continuare inutilizabile, in caz de razboi ori cutremur. Aproape jumatate nu sunt nici macar intabulate

TIMISOARA. Readuse in atentia autoritatilor locale la inceputul razboiului din Ucraina, adaposturile civile din Timisoara sunt in continuare inutilizabile, in caz de razboi sau cutremur.

CITESTE SI:  In sfarsit, Fantana cu Pesti din Timisoara ar putea fi gata in septembrie. Constructorul: Daca se vor aplica penalitati de intarziere, mergem in instanta. M-au pus la jumatatea lucrarii sa gasesc un expert sa restaureze ornamentele. Foto

In luna martie a inceput inventarierea buncarelor, iar atunci viceprimarul Cosmin Tabara anunta ca cele mai multe dintre ele sunt, de fapt, folosite pe post de depozite de muraturi sau biciclete, ca boxe sau pivnite, astfel ca, pentru a putea fi utilizate la necaz, era nevoie de igienizarea lor si de inlocuirea mai multor elemente. Acum, edilul spune ca doar jumatate dintre cele 92 de adaposturi din Timisoara sunt in proces de intabulare, iar pentru restul, procedura ar putea fi de-a dreptul imposibila.

Am facut un inventar in luna martie si din 92 de adaposturi am descoperit ca doar unul este intabulat pe primarie. Undeva la 51-52 nu erau intabulate. Acolo treaba este simpla, pentru ca am solicitat societatii cu care avem contract sa faca toate demersurile pentru intabulare, iar in momentul in care mi-a fost luat Patrimoniul (Dominic Fritz i-a luat din atributii viceprimarului Cosmin Tabara, n.r.), am lasat in lucru 30 si ceva pentru a fi intabulate. Problema este la celalalte 40… nu stiu cum vor fi rezolvate, pentru ca au fost vandute cota parte, ca beciuri„, a spus viceprimarul Cosmin Tabara.

Potrivit acestuia, asociatiile de proprietari din blocurile sub care se afla adaposturile de protectie civila au inteles importanta mentinerii lor in stare de functionare, iar cei mai multi au facut deja demersuri pentru igienizarea buncarelor. Cu toate acestea, exista inca spatii cu probleme mari.

Din fericire, au fost asociatii de proprietari care au constientizat importanta acestor adaposturi si le-au igienizat ei. Stiu ca probleme mari ar mai fi in 5-6 adaposturi.

Eu am prevazut in buget o suma de 1 milion de lei pentru a investi. Daca ma intrebati pe mine, poate ca un milion de lei nu ar ajunge nici macar pentru unul singur, ca sa il aduci la standarde. Principalul lucru de facut este intabularea. Dupa asta, se poate folosi acea suma de un milion de lei macar pentru etansarea usilor si refunctionalizarea sistemelor de ventilatie. Adaposturile sunt prevazute cu o usa de acces si una de evacuare, in cazul in care se prabuseste cladirea„, a adaugat Tabara.

Va reamintim, la Timisoara exista 92 de adaposturi civile, majoritatea amenajate inainte de Revolutie, in blocuri si imobile vechi. Lor li se adauga alte cateva zeci construite in cladiri noi, private, care au ca destinatari doar angajatii si proprietarii.

***

Reporterii opiniatimisoarei.ro au patruns in mai multe astfel de adaposturi civile in ultimii ani si aratau precum vedeti in galeria foto de mai jos.

Legea prevede ca aceste spatii sa fie folosite si pentru alte destinatii cu conditia ca in 48 de ore sa poata deveni adapost. Aceste incaperi trebuie sa aiba usi de acces, ventilatie. Nu au caracter secret, numai ca majoritatea nu sunt intretinute”, explica nu demult pentru opiniatimisoarei.ro fostul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Mihai Benga, in grija caruia au figurat ani la randul aceste spatii.

Periodic, inspectori de la ISU Timis ar trebui sa verifice aceste incaperi, daca sunt intretinute si daca respecta toate normele.

Unde sunt cele mai mari adaposturi pentru populatie din Timisoara?

Cele mai incapatoare adaposturi din Timisoara se afla pe strada Bradului nr.6 (420 de locuri), strada Daliei nr. 2 (400 de locuri) si strada Versului (320 de locuri).

La polul opus, pe strada M. Eminescu, la nr 20, si pe strada Odobescu, la nr 71, sunt cele mai mici buncare, care pot adaposti pana la 75 de persoane.

Cum recunoastem buncarele?

Locurile care sunt prevazute cu adaposturi special construite pentru populatie sunt, cel putin teoretic, foarte usor de recunoscut. De regula, pe cladirile dotate cu astfel de spatii se poate vedea un semn.

Pe fatada imobilului, vizibil, ar trebui sa fie inscrisa litera ‘A’ intr-un cerc, semn ca acolo exista un adapost.  Oricine poate intra in aceste locuri, daca se intampla o nenorocire, in caz de dezastru natural ori bombardamente.

Cu toate acestea, sunt unele institutii care au prevazute in constructii aceste buncare, insa nu au pe fatada cladirii insemnul care indica existenta adapostului, deoarece aici se pot duce doar angajatii.

Aceste buncare, construite in cladirile noi ale institutiilor sau in imobilele de birouri moderne ridicate in ultimii ani sunt niste incaperi, la subsol, prevazute cu o usa metalica, grea, facuta special pentru acestea, iar in interior au ventilatie si curent electric. Sunt dotate cu prize si cu corpuri de iluminat functionale. In unele situatii, exista si piese de mobilier sumar si chiar provizii de hrana.

De asemenea, au pe peretele opus intrarii principale o asa- zisa „gura de evacuare”. Practic, e o trapa ce poate fi deschisa catre un tunel in care incape cu usurinta un om obisnuit de statura medie. Pe aici pot fi evacuate persoanele din adapost, in cazul in care usa principala este blocata, din diferite motive.

Consiliul Judetean Timis are un buncar de 400 de metri patrati, pentru comandamentul de urgenta!

Corpul de cladire nou al Consiliului Judetean Timis, construit in ultimii 15 ani, este prevazut cu un adapost, insa aici nu va avea acces populatia Timisoarei, ci doar cei care conduc judetul. Acestia, in caz de dezastru vor forma o celula de criza care va functiona tocmai in acest adapost.

Buncarul de la Palatul Administrativ are aproximativ 400 de metri patrati si este construit din beton si otel. Cei care se adapostesc aici pot sta si cateva luni bune, avand in vedere sistemul performant de ventilatie. Pana la 220 de persoane pot trai sta aici.

Aici vor intra, in caz de calamitate, cu prioritate, 35 de oameni. Este vorba de cei care formeaza Comitetul pentru Situatii de Urgenta Timis, adica prefectul, presedintele CJ Timis, subprefectii, seful ISU, primarul Timisoarei, directorul UPU-SMURD Timis, seful IPJ, seful Inspectoratului de Jandarmi, seful Politiei de Frontiera, comandantul Brigazii 18 Infanterie, seful STPS, loctiitorul comandantului Directiei Judetene de Informatii Timis, seful STS Timis, comandantul Gruparii Mobile de Jandarmi, directorul Apele Romane Banat, seful ANIF, seful ISJ, directorul DSP, directorul Directiei pentru Agricultura, directorul DSV, directorul DRDP, directorul CFR Exploatare, Inginerul-sef de la Enel, directorul Directiei Regionale in Constructii, directorul E.On Gaz Timisoara, directorul DGFP Timis, directorul Directiei de Mediu, directorul de la Garda de Mediu, directorul de la Inspectoratul Silvic, directorul Directiei Silvice, directorul Centrului Meteorologic, directorul de la Ambulanta, Directorul Directiei Drumuri din CJT si directorul Aeroportului.

Un astfel de adapost se gaseste si la sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat.

La incheierea operatiunii de inventariere, viceprimarul Cosmin Tabara avea sa completeze tabelul de mai sus cu inca cateva pozitii, adaposturi amenajate in ultimii ani in constructiile noi din oras.

Seful DSU Raed Arafat a anuntat ca toti cei care administreaza adaposturile civile trebuie sa faca demersuri in vederea igienizarii si dotarii lor, pentru a putea fi operationale.
La Timisoara am fost cu un pas inaintea solicitarii de la Bucuresti si, de mai bine de o saptamana, am inceput inventarierea spatiilor si efectuarea unui minim necesar pentru a putea fi utilizate. Din totalul de 92 de adaposturi civile aflate in responsabilitatea municipalitatii, pentru o parte s-au inventariat necesitatile imediate, iar procesul continua. In urma amendamentului pe care l-am facut la sedinta de stabilire a bugetului local, pentru adaposturile civile a fost alocata suma de 1,4 milioane lei, suma care poate fi suplimentata in viitor, in caz de nevoie.
Nu trebuie să intre nimeni în panică. Vrem să trecem la lucruri concrete, pentru obiective care au fost neglijate timp de 30 ani. Liniștea Europei poate a fost motivul indiferenței statului până acum, dar ținând cont de noile probleme politice din zona noastră, este bine să fim preventivi„,  transmitea in februarie viceprimarul Timisoarei Cosmin Tabara.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Utilitatea buncarelor acum e ZERO. Dupa faptul ca sunt nefunctionale, lista e si facuta publica. Adica mai are rost sa se adaposteasca cineva acolo daca informatia deja e de gasit pe internet?

    • Da, pt. ca in mod normal nimeni nu vrea sa bombardeze civili si nici macar rusii nu o fac cu intentie si chiar daca nimeresc locul cu buncarul cei din buncar teoretic ar trebui sa fie in siguranta, daca cineva vrea sa omoare civili o poate face foarte usor…..

  2. fmm de pensionari melteni care se cred stapani pe tot

  3. te duci in buncar pentru ca sa te inmorminteze cladirea care se prabuseste peste tine…

  4. Stocurile de măști de gaze, care ar trebui să fie acolo, au fost reînnoite, sau măcar completate?

  5. Cum să vinzi, Breee, inalienabilu’?