Burse de 1000 de lei pe luna de la CNAIR pentru studentii Universitatii Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Studenții Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara au oportunitatea de a obține burse de studii de 1000 de lei pe lună din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Un protocol de colaborare în acest sens a fost semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, de către doamna Mariana Ioniță, director general al CNAIR, și rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

Protocolul proaspăt semnat presupune organizarea unor stagii de practică pentru studenții anilor III și IV de studiu din cadrul cu Facultății de Construcții din cadrul UPT cu structura regională, DRDP Timişoara. Studenții selectați vor primi burse de studii lunare în valoare de 1.000 de lei, vor lua parte la evenimentele publice de informare sau promovare cu privire la proiectele CNAIR, vor participa la dezvoltarea unor teme de cercetare în domeniul construcțiilor infrastructurii rutiere, se vor organiza în comun simpozioane și comunicări științifice etc.

Studenții care au absolvit anul II de studii vor prezenta la începutul anului universitar un dosar care să cuprindă următoarele acte: situația școlară după fiecare sesiune de examen (media anuală a notelor trebuie să fie minim 7,00); recomandare din partea facultății; o adresă de la facultate cu privire la structura anului universitar. Dosarele pentru obținerea burselor se depun la sediul CNAIR până la data de 1 noiembrie a fiecărui an. Solicitările vor fi analizate până la data de 10 noiembrie a fiecărui an.

„Ne dorim să atragem cât mai mulți tineri spre meseria de inginer, deci spre facultățile de profil, de inginerie în construcții, și noi de angajăm, pe lângă o bursă pe care le-o asigurăm studenților merituoși, să-i pregătim, atât pe șantiere, cât și în cadrul birourilor noastre, în managementul de proiecte. De altfel, dorim să introducem în curricula școlară și unele cursuri dedicate implementării proiectelor, cum ar fi cele legate de achizițiile publice, de management de proiect, astfel încât să formăm adevărați experți, care să poată intra din prima zi de la absolvirea facultății la noi. Noi avem foarte mare nevoie de ingineri”, a declarat Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR.

„Noi anul acesta am avut chiar o creștere considerabilă a numărului de absolvenți de liceu care au optat pentru Facultatea de Construcții. Pe lângă aceasta, noi avem și Facultatea de Management în Producție și Transporturi, iar cursurile respective se pot susține și acolo. Din acest punct de vedere, Universitatea Politehnica Timișoara poate fi considerată partener al Guvernului și al CNAIR”, a precizat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.