Cabinetul de avocatura Musat & Partners completeaza oferta de servicii din Iulius Town Timisoara

TIMISOARA. Oferta de servicii din Iulius Town va fi diversificată cu un cabinet de avocatură, situat în clădirea United Business Center (UBC) 3. Recent, a fost semnat un parteneriat cu Mușat & Partners, care va facilita accesul la soluții juridice atât pentru mediul de afaceri timișorean, cât și pentru investitorii din regiune.

Mușat & Partners va inaugura, în luna decembrie, un cabinet de avocatură la etajul întâi al clădirii UBC 3 din Iulius TownPrin intermediul acestui nou parteneriat, echipa de avocați Mușat & Partners va asigura servicii de consultanță de specialitate personalizate mediului de business din regiune, inclusiv investitorilor care își doresc să acceseze piața din vestul țării.

Toate serviciile de avocatură vor fi asigurate atât în limba română, cât și în engleză, italiană, germană și franceză. 

 „Extinderea echipei noastre și dorința de a veni în întâmpinarea mediului de afaceri timișorean, într-un cadru care să corespundă așteptărilor noastre și ale clienților, ne-a orientat spre Iulius Town, ansamblu care include cel mai modern hub de clădiri de birouri din regiunea de vest. Noul sediu, care va fi destinat exclusiv serviciilor de consultanță, va fi cel de-al treilea din portofoliul nostru, adăugându-se birourilor existente deja în București și Timișoara, iar în cel din urmă va activa în continuare echipa de litigii”, a declarat Alina MușatManaging Partner la Mușat & Partners.

Pe lângă profesionalism, cabinetul de avocatură este caracterizat de transparență, promptitudine și integritate. Membrii echipei Mușat & Partners vor oferi servicii de consultanţă în domenii precum: drept comercial şi societar, fuziuni şi achiziţii, drept financiar-bancar, drept administrativdreptul muncii şi drept imobiliar, dar și servicii de contabilitate, audit și consultanță fiscală, reorganizare și faliment, precum și servicii de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară.

În cei 8 ani de activitate în actuala formulă, avocații Mușat & Partners au asigurat expertiză juridică firmelor naționale și internaționale, investitorilor străini, organizațiilor comerciale sau corporațiilor multinaționale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.