TIMISOARA. La mai putin de doua luni de la schimbarea conducerii Societatii de Transport din TImisoara, o parte din sefii unora dintre cele mai importante compartimente din cadrul institutiei au fost demisi.
Gestionarea defectuoasa a contractelor, lipsa calificarii profesionale, lipsa de experienta, zile libere fara existenta unor cereri de concediu, lipsa avizelor necesare pentru functionarea Muzeului sau faptul ca nici macar subordonatii nu isi cunosteau personal sefii sunt doar cateva dintre motivele pentru care noua conducere a luat decizia demiterii din functii a celor cativa directori.
„Directorul de la compartimentul Tramvaie este schimbat deja din cauza gestionarii defectuoase a contractului cu tramvaiele Armonia si pentru lipsa calificarii profesionale, dumnealui avand facultate de Horticultura, si nu de specialitate. Directoarea de la Muzeu este schimbata, pentru problema legata de functionarea defectuoasa si lipsa autorizatiei ISU. Se afla in curs o cercetare disciplinara in ceea ce-l priveste pe fostul director de la Tramvaie, domnul Ciucas Florentin, privind plecarea in concediu de odihna fara a avea o cerere de concediu aprobata, in ziua in care noua conducere a societatii a fost instalata. Am schimbat si seful de la Troleibuze. In intalnirile avute cu personalul de bord, colegii au sustinut ca nu are capacitatea de a coordona activitatea. Ba mai mult, colegii dumnealui nu il cunosteau personal. Dumnealui este foarte tanar, are doar 25 de ani, iar lipsa lui de experienta pentru o sectie importanta, ca cea de Troleibuze, isi spune cuvantul”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro directorul general al STPT, Sorin Supuran.
In plus, urmeaza ca si directorul economic al Societatii de Transport Public Timisoara sa fie demis.
„Am facut un referat, prin care am inaintat Consiliului de Administratie revocarea doamnei director economic, deoarece pe parcursul activitatii de 10 ani in calitate de director economic nu s-a opus prin niciun inscris tuturor actelor economice ce s-au intamplat in cadrul Regiei. Curtea de Conturi, pentru perioada verificata – 2012-2014, a contatat mai multe nereguli si a dispus masuri si a indicat persoane responsabile, respectiv domnul Goia si doamna director economic. In acest sens, exista o sentinta definitiva a Curtii de Apel Timisoara prin care masurile si constatarile dispuse de Curtea de Conturi, unele dintre ele, au ramas executorii, prin sentinta din 27.10.2017, inclusiv faptul ca sume de bani trebuie recuperate chiar si de la doamna director economic. In calitate de director general, nu pot sa lucrez cu o persoana care a generat acte considerate nelegale, in ceea ce priveste activitatea financiar-economica”, a completat Supuran.
In prezent, toti angajatii care au fost demisi din functiile de sefi de compartimente continua sa lucreze in cadrul societatii, iar odata ce vor fi finalizate cercetarile, conducerea STPT va dispune masurile ce se impun.
Pareri
Poate cineva va face si o curatenie serioasa in mijloacele de transport, du doar un dat cu matura! Avem autobuze si firobuze relativ noi dar jegul troneaza pe scaune, geamuri si mijloacele de sustine
Asta este numirea unor persoane care au singura calitate ca sunt neamuri sau curve cu cineva pus mai sus
Beizadele puse de fostul edil. Fripturile infulecate pe la beizadele au fost atuul principal de inteligenta.
la 25 de ani poate sa se ocupe cu organizarea wc-urilor publice din centru, nu cu departamentul de toleibuz
Comentarii de 2 lei (in afara de cel privind curatentia, total de acord). De cand varsta este un criteriu? Uita-te la Eric Baader, daca e sa ramanem in domeniu. Nu cunosc personajul, care a fost sef la Troleibuze, din cauza asta nu ma voi exprima, in schimb observ cu tristete in suflet ca ceea ce vine din urma e vai durerea mea. Sunt de acord cu schimbarile, dar cu cine ii schimbati bai nene…. imi spui mie ca nu era potrivit Ciucas pentru ca nu avea studii in domeniu dar dl UN plus valoare, Bitea, e potrivit? Despre ce vorbim, defapt?