Caini de vanatoare, soimi dresati, concursuri de tir si mancare la ceaun la Festivalul Vanatorilor Timisoreni

TIMISOARA. Peste 1.000 de vanatori din Timisoara si din tara isi dau intalnire la o noua editie a Festivalului Vanatorilor Timisoreni, care va avea loc la Padurea Verde, la inceputul lunii iulie. Se anunta o zi plina de momente speciale, de la prezentari ale cainilor de vanatoare, pana la prezentari ale soimilor dresati si la concursuri de tir sau de gatit.

Timisorenii interesati pot afla totul despre fenomenul vanatorii si despre cum omenirea a progresat datorita acestei indeletniciri.

„Intentia mea a fost, inca de la inceput, de cand am initiat acest festival, sa reamintim si sa refacem traditiile de vanatoare ale romanilor, pentru ca o buna perioada acestea s-au uitat. Am considerat ca este necesar sa le amintim tuturor. Cei care sunt novici nu inteleg ce inseamna vanatoarea, nu e numai sa tragi cu pusca in animale, inseamna multe alte lucruri: de la cresterea si dresajul cainilor, a soimilor, pana la hranirea vanatului, a cresterii lui, la educatia tinerilor pentru protejarea mediului inconjurator”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro vanatorul Puiu Oprea, organizatorul festivalului.

Vor avea loc prezentari de caini de vanatoare, precum si un concurs cu proba de lucru. Practic, animalele vor urmari, starni si aporta vanatul, in fata tuturor participantilor. De asemenea, vanatorii care vor lua parte la festival se vor intrece in cadrul mai multor concursuri de tir. Are loc cate un concurs de tir pentru femei, unul pentru barbati si altul pentru copii, care la fiecare editie dau dovada de un mare succes.

Surprizele se tin lant la Festivalul Vanatorilor Timisoreni. Organizatorii vor aduce 4 soimari din tara, specialisti in dresajul soimilor, pentru a le arata tuturor cat de util este un soim la o vanatoare. Tot la aceasta editie se va alege si cel mai frumos trofeu de caprior, care va fi premiat de catre un juriu.

Nu va lipsi nici concursul de ceaune. Se va gati pe 3 sectiuni: vanat, peste si alte preparate si marele premiu al juriului, din care fac parte si maestri bucatari din Ungaria, concursul de gatit fiind unul international.

Festivalul Vanatorilor Timisoreni are loc duminica, 1 iulie, la poligonul Diana de la Padurea Verde. Anul acesta a ajuns la cea de-a treia editie, la care vor participa peste 1.200 de vanatori din Timisoara, Sannicolau Mare, Lugoj si Faget, dar sunt asteptati si invitati din tara sau de peste hotare.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.