Cand lupti pana la capat cu pasiune si inima, universul te rasplateste. Calificare senzationala a Timisoarei in play-off la baschet

TIMISOARA. In weekend-ul trecut putina lume mai credea ca SCM OHMA Mozzart Bet se mai poate califica in play-off. Insa a crezut cine trebuie, antrenorul si jucatorii. Asadar, imposibilul devine posibil, Dinamo a pierdut atat cu Craiova, cat si la Rapid, iar Timisoara a fost convingatoare in partida cu FC Arges si a ajuns in faza eliminatorie.

‘Infrant nu esti atunci cand sangeri, nici ochii cand in lacrimi ti-s, Adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis’. Sunt versurile lui Radu Gyr care i-au insufletit pe baietii lui Dragan Petricevic, care nu au renuntat la play-off. Astfel, dupa un sezon complicat de la inceput pana la sfarsit, SCM avea nevoie de victorie cu Pitesti, insa ca totul sa fie OK si Rapidul trebuia sa treaca de Dinamo.

In vechea „Olimpie”, Timisoara si Pitestiul au facut spectacol, iar aruncarile de la distanta au crescut nota de dramatism si dinamism. Dupa un inceput cu ambele echipe la conducere, argesenii au incheiat prima secventa in avantaj, 24-26. Gazdele, mult mai atente in sfertul secund au intors scorul, iar la pauza mare aveau 52-46. In repriza secunda, baschetul bun a continuat, iar fazele spectaculoase nu au contenit. Miza nu a afectat calitatea jocului, dimpotriva, alb-violetii de Banat jucand la un nivel ridicat. S-a terminat 99-89, cu un Djokovic magistral, 28 de puncte si 11 pase decisive, si cu Kesar, util, ca de fiecare data, 19 puncte.

La Bucuresti, Dinamo a condus Rapidul si la pauza mare si dupa sfertul 3. Finalul a fost pe muchie de cutit, dar incurajati de fani, care au facut spectacol, rapidistii s-au impus cu 94-87.

Asadar, Timisoara merge in play-off unde va intalni Oradea, liderul sezonului. Indiferent de rezultat, banatenii si-au indeplinit obiectivul si mai mult decat atat, au readus pasiunea in tribune. Si era atata nevoie de acest lucru.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.