Echipa timisoreana mai are de disputat un sigur meci in turul ligii secunde. Partida de duminica, de la Oradea nu mai poate schimba insa situatia in clasamentul seriei, unde ACS Poli si-a consolidat deja locul 2, pentru aceasta iarna.
”E bine sa stim ca suntem pe loc promovabil, acesta este obiectivul nostru, dar mai e drum lung. Trebuie sa muncim in continuare la fel de bine ca si pana acum. Asteptam apoi perioada de pregatire unde toate lucrurile care au fost mai putin bune in acest tur le vom pune la punct si sper din toata inima sa terminam chiar pe primul loc acest campionat, in vara. Nu a fost usor deloc sa ajungem la aceste rezultate, dar noi am fost increzatori tot timpul, Vali tot timpul ne-a insuflat aceasta incredere si uite ca, probabil acum le-am dat la multi peste nas. Dar noi trebuie sa ramanem la fel de modesti si de muncitori pentru ca numai asa putem reusi ce ne-am propus”, a spus Balace, care marturiseste ca in ciuda greutatilor de care s-a lovit clubul in vara, atunci cand a fost pus la punct noul proiect a crezut mereu ca ACS Poli o sa reuseasca: ”Sincer, am fost increzator de la inceput. M-am asteptat, am vorbit cu prietenii cand am venit si le-am zis ca o sa vada ca o sa promovam. Am promovat si anul trecut cu Severinul, dar asta va fi o promovare mult mai dulce pentru mine, va fi ceva senzational”.
Capitanul lui ACS Poli este convins insa, ca returul nu va fi unul deloc usor: ”Nu sunt distante extraordinar de mari inre noi, pe langa Corona Brasov si Damila, poate sa vina si UTA si Targu Mures, insa, important e ce facem noi. Daca noi castigam mereu, nu ne va afecta ce fac altii, daca nu, orice pas gresit poate micsora diferenta de puncte”, a mai spus Balace.
Ultimul test din acest an pentru echipa banateana va fi contra celor de la FC Bihor Oradea: ”Am jucat contra lor si anul trecut cand am fost la Severin, sunt o echipa cu jucatori tineri, sigur au si ei ambitii si sigur va fi un meci dificil. Trebuie sa-l tratam cu seriozitate maxima pentru ca vrem sa terminam cu bine acest tur de campionat”, a conchis capitanul lui ACS Poli.