Carnati deliciosi si sarmale pe saturate intr-un festival aproape de Timisoara, stropit din plin cu vin! GALERIE FOTO!

Cranati deliciosi pregatiti chiar sub privirile vizitatorilor prezenti la festival, carne proaspat macinata, sarmale si preparate din porc, toate acestea vor fi prezenta la Festivalul carnatilor de la Bekescsaba, din Ungaria.

Este vorba de un festival devenit deja traditional care anul acesta ajunge la cea de-a 19-a editie. Evenimentul va avea loc in perioada 22-25 octombrie, iar organizatorii se asteapta ca numarul vizitatorilor sa depaseasca 100.000 de oameni.

carnati5

De buna dispozitie se vor ocupa interpretii de muzica populara din aceasta tara. In cadrul festivalului are loc si sarbatoarea vinului.

carnati7

Carnatul din Csaba este un „hungarikum” celebru si pe plan international, un produs alimentar protejat de Uniunea Europeana cu indicatie geografica, acest product poate fi cumparat in timpul festivalului de la mai multi producatori din tara.

carnati2

In decursul celor patru zile ale manifestarii vizitatorii vor putea participa la concursuri de carnati, incepand de la framantarea de carne de 500 de echipe pana la concursul carnatilor uscati respectiv pregatirea si gustarea de feluri legate de taierea de porci (sarmale, jumari, etc).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vor fi organizate zilnic demonstrari de taiere de porc unde participanti vor putea vedea diferite obiceiuri ale regiunii.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Auzi, din 2005 pana azi poporul asta a tot hhaait alaturi de Basescu… Se uitau la televizor, la mitocaniile facute de el, si hahaiau… Normal, pentru ca de economie avea cine sa se ocupe, iar Tariceanu si guvernul lui aveau grija de cresterea economica, de salariile si pensiile lor, de tot. Sa-i vad acum daca mai hahaie si pe stomacul gol…