TIMISOARA. Timisorenii nu vor avea probleme cu caldura in aceasta iarna, da asigurari Cristian Mircea, seful Colterm. Nici macar daca rusii nu ne furnizeaza gaz. Societatea de termoficare si-a pregatit stocurile pentru acest sezon.
Gigacaloria ramane la fel, nici nu creste, nici nu scade, la Timisoara.
Potrivit directorului Colterm, momentan nu se da caldura la Timisoara, insa furnizarea acesteia va fi reluata in noaptea de vineri.
„Categoric nu vom avea probleme cu caldura la Timisoara, nici daca sunt probleme cu ucrainenii, cu rusii, cu oricine. Daca se face contorizare individuala si distributie pe orizontala si anvelopare cu siguranta scad facturile. Nu avem justificare pentru marirea gigacaloriei, materiile prime le-am luat la pretul de anul trecut”, a declarat Cristian Mircea.
Colterm si-a asigurat stocurile de materii prime in 1 octombrie. Are 100.000 de tone de carbune, 3.000 de tone de pacura si 300 de tone de combustibil lichid usor.
Furnizarea caldurii a inceput de la 1 octombrie, la spitale si scoli chiar mai devreme. Sunt asociatii de proprietari care nu au vrut deloc caldura in aceasta toamna. Societatea de Drumuri Municipale, cei care locuiesc in zona strazii Cerna si in Buziasului nu au vrut deloc caldura in luna octombrie.
„Am inceput si furnizarea de la 1 octombrie. Au fost cateva zile in care am furnizat caldura si ziua si noaptea si au fost zile, in functie de temperaturi, in care am furnizat numai noaptea. Inainte de 1 octombrie am furnizat la spitale, scoli si gradinite, la cerere. Au fost totusi si situatii in care, in anumite condominii, vorbim de asoc de proprietari per ansamblu, au solicitat sa nu le furnizam agent termic pe aceasta perioada. Totdeauna la inceput si la sfarsit de sezon unii doresc, iar altii nu doresc. Pentru noi este un dezechilibru in instalatii, dar pentru a satisface nevoia clientului ne asumam aceste dezechilibre. Cel mai important lucru pentru Colterm trebuie sa fie nevoia clientului”, a dezvaluit Cristian Mircea.
Seful Colterm sustine ca nu vom avea probleme nici daca temperaturile scad foarte mult, desi presiunea la gaz ar fi mai mica.
„Cei care sunt conectati la Colterm nu vor avea de suferit, carbune exista, nu avem de ce sa avem probleme, s-ar putea ca cei care au centrale sa aiba de suferit, mai ales ca sunt probleme cu presiunea la apa la centrale”, a explicat Mircea.
Potrivit reprezentantilor Colterm, furnizarea caldurii se reia vineri noaptea, insa doar pe timp de noapte. Daca temperaturile scad semnificativ si ziua, atunci Colterm va da agent termic si pe timp de zi.
Pareri
Ce prostii ne spune domnul director de la COLTERM Mircea Cristian? Pai punctele termice de cartier nu functioneaza cu carbune si nu produc energia termica cu carbune. Cu ce ma linisteste asta pe mine ca el are stoc de carbune? Sa confirme ca in sezonul rece nu vom avea iarasi surprize cu furnizorii de gaze, nu cu carbunele. Dau si astia cu functii niste declaratii de ma doare capul in democratia asta. Bat campii de ne naucesc de tot. De fapt cred ca bat campii ca sa-si bata joc de noi. Probabil ca si asta-i membru de partid, fiindca numai membrii de partid pot vorbi atatea prostii in asa putine cuvinte. La astia chiar este adevarat proverbul ca „Vorba multa, saracia omului”. Daca i-am lasa sa vorbeasca mai mult s-ar vedea cat de „cunoscatori” sunt. Bleah.