Cat platesc studentii romani pentru chirii anul acesta. Vezi cat costa sa inchiriezi un apartament sau un loc in camin!

Atat in Bucuresti, cat si in cele mai importante orase din tara, in perioada august-octombrie creste numarul studentilor care cauta sa inchirieze apartamente. Preturile variaza, in functie de fiecare oras in parte.

Potrivit lui Alexandru Pricop, Managing Partner la Coldwell Banker, studentii cauta in special apartamente de 3 si 4 camere, decomandate: “in general apartamentele de 3 si 4 camere nu sunt cautate, insa in perioada aceasta ele prezinta un interes crescut pentru studenti (…) cu cat creste numarul de camere, cu atat scade pretul chiriilor”. Zonele din Bucuresti care se afla in topul preferintelor studentilor sunt cartierul Militar, apropiat de Politehnica, o parte a cartierului Crangasi, respectiv cea aflata in vecinatatea complexului Regie si cartierul 1 Mai, care a devenit mai popular de la inaugurarea pasajului Basarab.

Pretul chiriilor in alte orase universitare

In orasele universitare din tara, preturile chiriilor pentru apartamentele de 3 si 4 camere nu difera semnificativ de preturile din Bucuresti.

Chiria pentru un apartament de 3 camere costa intre 300 si 400 de euro in Timisoara si in Iasi, in jur de 400 de euro in Cluj-Napoca si intre 350 si 550 de euro in Constanta. Apartamentele de 4 camere au chirii de 400-450 de euro in Timisoara si Cluj-Napoca, iar in Constanta chiria pentru un apartament de 4 camere creste la 500-600 de euro.

Si in aceste orase exista alternativa caminelor private, iar prețul cazarii in acestea nu difera cu mult fața de cele din Capitala. Prețul unei camere in caminul pentru familiști și studenți ai societații Teleconstrucția din Timișoara este de 580 de lei pentru o camera de trei persoane și de 380 de lei pentru o camera de doi.

Toaleta și dușul sunt comune, iar curentul electric consumat se platește separat. La alt camin, al firmei Transgex, prețul unei camere de trei persoane cu baie proprie  costa in jur de 530 de lei pe luna. Un alt camin privat disponibil studentilor este cel al Directiei Judetene pentru Tineret Cluj, unde chiria  costa cate 500 de lei de persoana, suma in care sunt incluse utilitatile.

Caminele Happy House din Timișoara sunt amplasate in patru zone diferite: Balcescu, Piața Libertații, Iosefin-Dragalina și Piața Traian. Primele doua sunt deja ocupate, in timp ce in celelalte ar mai fi in jur de 30 de locuri disponibile. Prețul chiriei pentru o persoana variaza intre 255 și 280 de lei, in funcție de numarul maxim de persoane admise in camera și de facilitați. Utilitațile se factureaza separat.

La hotelul studențesc Studis al Universitații „Petre Andrei” din Iași se pot caza atat studenți ai universitații, cat și studenti de la alte centre universitare, cu suma de 550 de lei pe luna. Complexul cuprinde peste 200 de locuri de cazare in garsoniere dotate cu facilitațile unui hotel de trei stele (internet, televizor, frigider, chicineta, spalatorie, interfon, parcare proprie) și un bistro pentru micul dejun. si Universitatea Alexandru Ioan Cuza are doua camine de lux, Akademos și Gaudeamus, cel din urma fiind și centru de schimburi internaționale. La primul, prețul de cazare pentru un student este de 600 de lei pentru camere de doua sau trei persoane, iar la al doilea, prețul este de 460 de lei. Camerele au cate doua sau trei locuri, sunt dotate cu aer conditionat, baie si cabine de dus proprii, frigider, mobilier modern și conexiune la internet.

Hotelul Andrei saguna al universitații cu același nume din Constanța va fi deschis din acest an universitar și studenților. Prețul unei camere nu a fost stabilit deocamdata.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. La o simpla cautare online (ca sa nu ma refer la oferte prezentate direct de proprietari in diferite retele) se gasesc apartamente cu 3 camere in zone centrale la 200E. Nu pot decat sa banuiesc ca statisticile le aveti de la firme care se ocupa cu afaceri in imobiliare si nu va verificati prea mult informatiile. Fortarea artificiala a chiriei peste sumele care ar fi normale intr-o economie de genul celei romanesti si faptul ca nu se incheie contracte de inchiriere legale ar face un subiect de articol mai cinstit.