Cati timisoreni isi doresc cu adevarat sa traiasca precum in Evul Mediu? Fara curent, fara telefon mobil, fara televizor

TIMISOARA. S-a finalizat o prima selectie a celor care vor trai pentru o perioada ca in Evul Mediu, in Timisoara. Nu este vorba despre un experiment trasnit si nici de vreo emisiune de televiziune gen „Sunt celebru, scoate-ma de aici!” ori Ferma Vedetelor, ci de un proiect european.

Este vorba de Muzeul viu al Satului Banatean in cadrul caruia mai multe familii vor locui in case special amenajate pentru ele, insa asa cum se traia in vremuri demult apuse: fara tehnologie si folosind unelte din timpuri stravechi. Turistii ar avea astfel ocazia sa vada cum vietuiau strabunii nostri.

Casele au fost deja ridicate si chiar s-a facut o prima selectie a candidatilor. Deocamdata, au fost alesi doar trei oameni, insuficienti insa pentru ca proiectul sa porneasca. Asa ca, operatiunea de selectia se va repeta.

Suntem in stadiu avansat, gospodariile au fost ridicate. Se repeta procedurile pentru achizitie de mobilier in aceasta perioada. Acum se reface spatiul verde in zona gospodariilor. O parte din oamenii care vor locui aici au fost gasiti. A fost derulat un concurs. S-a prezentat un numar de perosane. S-au angajat trei. Urmeaza sa se reia procesul pentru ca nu am reusit sa recrutram toate persoanele de care avem nevoie”, a declarat Sergiu Balasa, directorul ADETIM din cadrul CJ Timis.

De asemenea, ”locatarii” caselor din Muzeul Viu vor interactiona cu vizitatorii, le vor explica acestora cum isi duc traiul in gospodariile medievale, cum isi prepara mancarea, cum se folosesc de unelte.

Cei care doresc sa faca parte din acest proiect inedit ar trebui sa aiba macar studii liceale, sa cunoasca o limba straina sau chiar mai multe, de preferinta maghiara, germana sau sarba, dar si engleza, franceza sau italiana pentru a putea conversa si cu turistii straini. De asemenea, trebuie sa aiba disponibilitatea de a cunoaste si practica in mod uzual traditiile si obiceiurile populare si religioase.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.