Caz exceptional la Timisoara! Un copil de 4 ani in clasa zero? Parintii il vor la scoala. Ce spun profesorii?

TIMISOARA. Inghesuiala mare la inscrierea in clasa pregatitoare. Printre parintii care se grabesc sa-si inscrie copiii in scolile de elita se numara si cei care vor ca micutii sa mearga la scoala cat mai devreme, chiar inainte de a implini 5 ani.

Conform metodologiei, nu exista limita inferioara de varsta pentru inscrierea copiilor in clasa pregatitoare. Micutii trebuie insa sa treaca de evaluarea dezvoltarii psihosomatice. Asta inseamna ca vor conta nu doar inteligenta sau cunostintele acumulate in gradinita sau in familie, ci si capacitatea copilului de a se concentra la orele de curs si de a avea rabdare in clasa.

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Timis se confrunta si cu situatii mai putin obisnuite, de exemplu, cazul unor parinti care  tin mortis sa-si inscrie copilul la scoala, in clasa pregatitoare, inca de la 4 ani.

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au incercat sa le explica parintilor ca acesta este prea mic pentru a se putea integra fara probleme in regimul scolar, dar parintii tin mortis sa-l inscrie la scoala, considerand ca micutul este suficient de dotat pentru a face fata cerintelor. Mama sustine ca micutul stie sa numere in engleza pana la 20 si ar vrea ca el sa termine scoala cat mai repede. Oamenii au depus deja cererea pentru copil, iar acesta va fi evaluat de comisia de specialitate.

In acest moment micutul are 4 ani si 3 luni, ceea ce insamna ca, daca va fi acceptat, va incepe scoala la 4 ani si 9 luni.

“Din punct de vedere metodologic suntem obligati, cei din comisia judeteana, sa consiliem parintele spre a actiona in interesul educational al copilului. Daca parintele nu poate fi convins, in situatia in care el continua sa insiste ca minorul este extrem de bine pregatit pentru a intra in clasa pregatitoare, comisia  judeteana va aproba si va solicita Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Psihopedagogica o evaluare psihosomatica. Aceasta este cea care poate spune cu certitudine daca, copilul este pregatit sau nu sa intre in clasa pregatitoare. Pot exista situatii in care, intr-adevar, micutuii sa denote ca au o pregatire suficienta si au acele competente  acumulate in gradinite pentru a le permite accesul spre clasa pregatitoare si atunci ei vor putea fi inscrisi. In caz contrar, ei vor fi indreptati ulterior spre gradinita. Insist, evaluarea psihosomatica nu poate fi contestata. Acel rezultat pe care parintii il obtin nu poate fi contestat”, a decarat Aura Danielescu, inspector scolar general adjunct.

In metodologia de inscriere  in clasa pregatitoare exista trei transe de varsta.

Prima ii cuprinde pe copiii care implinesc 6 ani pana in data de 31 august, respectiv pana la inceperea anului scolar, in cazul carora inscrierea in clasa pregatitoare este obligatorie.

Cea de-a doua categorie este cea a copiilor care implinesc 6 ani pana in 31 decembrie si care pot evaluati, iar in cazul in care obtin o evaluare pozitiva din partea comisiei de la Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Psihopedagogica pot fi inscrisi in  clasa pregatitoare. O a treia situatie este cea a copiilor care implinesc 6 ani dupa data de 1 ianuarie, cazuri neclare in metodologie, cand parintii decid ce doresc pentru micutii lor.

Totusi, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean sunt de parere ca inscrierea copiilor in clasa pregatitoare la varste foarte mici nu este in interesul acestora:

“ Eu personal, nu sunt pentru o astfel de abordare. Cred ca in felul asta le “rupem” din copilarie … din punct de vedere legal insa, noi putem doar sa-i sfatuim pe parinti iar in cazul in care acestia insista, copilul va fi evaluat de comisia respectiva” a spus Cornel Petroman, inspector scolar general.

La cealalata extrema sunt parintii care nu si-au inscris copiii in clasa pregatitoare, anul trecut, desi micutii aveau varsta necesara. In cazul acestora apare o alta problema, mai ales in cazul scolilor unde exista multe solicitari de inscriere. Daca toti copiii care au urmat clasa pregatitoare la scoala respectiva opteaza pentru continuarea studiilor, in clasa I, in aceeasi unitate de invatamant – asa cum se intampla in majoritatea cazurilor – copiii ai caror parinti vor sa-i inscrie direct in clasa I ar putea avea surpriza sa nu mai prinda locuri disponibile. In acest caz, micutii vor putea fi repartizati la alte scoli din zona.

In primele doua zile, au fost depuse, on line sau direct la secretariatele scolilor, 1004 cereri valide de inscriere in clasa pregatitoare.  Cea mai mare inghesuiala este la clasa step-by-step de la Scoala Generala nr.19, unde sunt 29 de cereri pentru 25 de locuri. La Colegiul Banatean sunt 71 de cereri si 100 de locuri, la Liceul Pedagogic – 37 de cereri si 75 de locuri, la Scoala Generala nr. 7 – 87 de cereri si 150 de locuri, la Liceul Grigore Moisil – 18 cereri si 100 de locuri.

Din experienta anilor trecuti, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean spun ca se produce o aglomeratie mai mare pentru inscrieri in primele zile ale intervalului, dupa care numarul cererilor depuse zilnic incepe sa scada.

Cererile pentru inscrierea in clasa pregatitoate pot fi depuse pana in 14 martie. In 17 martie va avea loc procesarea, de catre comisia nationala de inscriere a copiilor in invatamantul primar, a cererilor-tip de inscriere, cu ajutorul unei aplicatii informatice si repartizarea la scoala de circumscriptie a copiilor ai căror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. In ce consta evaluarea psihosomatica pentru inscrierea in clasa pregatitoare o?
    Exista un ghid pentru evaluarea psihosomatica a micutilor ? In ce consta?
    Prin ce se diferentiaza cei ce participa la evaluare fata de cei ce intra in clasa pregatitoare fara evaluare?
    Varsta ? cred ca nu este un criteriu.
    Suntem bunicii unui micut. Am trecut prin toate etapele. Parintii acestui micut au mers la scoala in clasa I exact ca si el. S-au descurcat de minune la scoala, au mers la liceu fara pregatire, la facultate la fel. Rezultatele au fost exceptionale.
    Cu ce comparati pregatirea psihosomatica a acestor copii, daca nu aveti un ghid privind evaluarea a acestor micuti cu alti copii?
    Tot ce se face astazi este asa… sa ne aflam ca rezolvam ceva, dar mai mult rau facem…
    trebuia discutata o grila de evaluare, un punctaj, realizate pe toti copii din gradinita si apoi discutat cu parintii.
    Mai bine desfintati clasa 0 si nu mai complicati lucrurile.
    Pana in anul 1990 totul a mers bine , fara pregatire, au iesit oameni competenti si acum cu tot felul de facultati , etc, ies oameni care nu pot face fata competitiei de astazi.
    Am ajuns la 70 ani, dar nu am incredere in unii cu 5 facultati terminate dupa 1990.
    As fi dorit si eu sa aflu care este grila de evaluare psihosomatica.
    Multumesc, astept un raspuns.
    Dr.ing. Ileana Stelea.