CCIA Timis invita firmele timisene la China International Import Expo Shanghai 2023

FOTO: businesswire.com

TIMISOARA. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 3 – 11 noiembrie 2023, o misiune economică în Republica Populară Chineză, la Shanghai și Beijing.

Evenimentul oferă firmelor timișene oportunitatea de a participa la China International Import Expo (CIIE), cea mai mare manifestare dedicată importului organizată pe plan mondial, care se desfășoară la Centrul Național de Convenții și Expoziții Shanghai, în perioada 5 – 10 noiembrie 2023.

Expoziția este un prilej de a identifica potențiali parteneri de afaceri, de a promova brand-urile proprii, precum și o excelentă ocazie de a cunoaște cele mai noi realizări tehnologice ale firmelor chineze.

Cea de-a 6-a ediție a CIIE este structurată pe șase pavilioane tematice: Produse agro-alimentare; Automobile și Automotive; Industrii Inteligente și Tehnologia Informației; Bunuri de Consum; Echipamente Medicale și Produse de Sănătate; Comerț și Servicii. De asemenea, în cadrul târgului, va fi și o secțiune specială dedicată inovării.

Informații detaliate despre CIIE sunt disponibile pe site-ul evenimentului: https://www.ciie.org/zbh/en/.

Misiunea economică este organizată urmarea întâlnirii Președintelui CCIAT Florica CHIRIȚĂ cu Ambasadorul R.P. Chineze în România, E.S. E.S. Domnul Han Chunlin, care a  avut loc la București, în 20 aprilie a.c. și urmarea evenimentului de prezentare a expoziției de la Timișoara, organizată de CCIA Timiș și Centrul Național Expozițional Shanghai cu sprijinul Ambasadei R.P. Chineze în România.

***

Pentru informații suplimentare și pentru confirmarea interesului privind participarea la acest târg, companiile se pot adresa CCIAT, pe e-mail: [email protected] sau la telefon 0372 185 285, Cristina COROIAN și Stana STOIANOV.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Păi n-a zis Dulapul că ioc afaceri cu chinezii, că e comuniști și supt sancțiuni, precum furăm și noi înainte de 1989? Se pare că cam bat vânturi de mătase…