Ce este interventia de abdominoplastie si cum schimba viata pacientilor?

TIMISOARA. Absominoplastia sau eliminarea chirurgicala a excesului de piele si grasime de la nivelul regiunii abdominale este, uneori, singura metoda prin care unii oameni pot scapa de problemele legate de surplus.

Aceasta interventie este cautata de foarte multi pacienti care isi doresc sa slabeasca si sa aiba un corp de invidiat, insa, nu acesta este rolul aceste operatii. Abdominoplastia nu reprezinta si nici nu inlocuieste o metoda de slabire pentru pacientul obez, ci recontureaza abdomenul, dupa ce pacientul a slabit deja.

Pentru a afla mai multe despre aceasta interventie chirurgicala am vorbit cu prof. dr. Bratu Tiberiu, medic specialist in chirurgie plastica, dar si cel care a infiintat prima clinica privata de chirurgie estetica din Timisoara, “Brol Medical Center”.

Cand se face o abdominoplastie?

Abdominoplastia este, practic, necesara atunci cand pacientul sau pacienta respectiva are un sort abdominal, deci un mare surplus de tegument, de piele, care se revarsa sub ombilic. Am avut o doamna care a avut ca doi desagi, unul de 30 de kilograme si unul de 20. Practic, nu mai putea sa mearga nici la baie, nu se mai putea deplasa. Daca nu indepartezi un astfel de sort, nu mai poti sa faci efort fizic, nu mai poti sa faci miscare ca sa incerci sa slabesti.

Cum se ajunge intr-o asemenea situatie?

E o situatie in care nu se ajunge foarte repede. Totul se intapla incet, incet. Fie o bere in plus, fie mancare mai multa decat ar trebui, fie mancatul seara. In felul acesta, nici nu iti dai seama cand ai pus 10 kilograme, apoi 20, apoi realizezi ca nu te mai poti misca.

Care este procesul de pregatire pentru o abdominoplastie?

Cand avem o situatie de acest gen, mai intai trimitem pacientul la un nutritionist sau sa isi faca o procedura de micsorare a stomacului. Atunci slabeste cateva zeci de kilograme si ramane sursplusul de piele, peste tot. Se fac operatii seriate. Atunci se face abdominoplastie si lifting de sani, se corecteaza zona coapselor. In general cand un pacient slabeste zeci de kilograme, surplusul de tegument nu este doar pe abdomen, ci pe tot corpul, astfel ca este nevoie sa intervenim in serii, pe portiuni.

Cat este de dificila aceasta operatie de abdominoplastie?

Pentru chirurg nu este o operatie foarte dificila, iar pentru pacient, trebuie o spilatizare de 3-4 zile, pentru ca si aici riscul este de embolie, ca la orice operatie care dureaza mai mult. Se face tratament anticoagulant inainte cu o seara de operatie, apoi inca 6-7 zile dupa operatie si mobilizare precoce. Nu este o interventie foarte grea nici pentru pacient, daca sunt respectate indicatiile medicului.

Ce le recomandati pacientilor dupa o astfel de interventie?

Dupa o astfel de interventie, pacientul trebuie sa poarte o burtiera speciala, sa nu faca efort minim o luna, iar pe termen lung, ca sa nu mai ajunga intr-o situatie asemenatoare, trebuie sa se obisnuiasca sa isi schimbe stilul de viata, sa manance mai putin, sa faca miscare mai multa, in cateva cuvinte, sa incerce sa traiasca mai sanatos.

S

A crescut cererea pentru astfel de operatii?

Avand in vedere ca obezitatea este in crestere in Romania, si cererea pentru astfel de interventii a fost mare. Si asta nu neaparat pentru ca mancam mai mult, dar mancam mai prost. Cu toate acestea, in ultima perioada am observat ca oamenii incep sa fie interesati sa duca un stil de viata mai sanatos, se preocupa mai mult de ce mananca, de cat sport fac, iar acest lucru nu poate decat sa ne bcuure, pentru ca asta inseamna ca nici problemele cu care se prezinta la noi nu vor mai fi atat de mari.

Pentru a va face o idee mai buna despre ce inseamna un stil de viata sanatos, va recomand cartea Dietetica: o noua filozofie de viata, volumul I si II, scrisa de medicul nostru nutritionist, Dr. Lavinia Bratu.

Pentru a afla mai multe informatii, dar si pentru a va face o programare, accesati pagina clinicii www.brol.ro!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.