Ce facem cu deseurile periculoase din menajer? RETIM si ADID Timis incep o noua campanie de colectare a deseurilor PERICULOASE din zona 1 rural a jud. Timis din 2023

TIMISOARA. În toată luna mai are loc a doua campanie din acest an prin care compania RETIM și ADID Timiș colectează gratuit deșeuri periculoase din menajer. Dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrațile-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.

Astfel, în perioada 02 – 31 mai 2023 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Șandra, Iecea Mare, Bucovăț, Parța, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou, Variaș, Sânadrei, Săcălaz.

CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase

  • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),

  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase

  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase

  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii

  • solvenţi, acizi, alcali

  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile

  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase

  • butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe periculoase

  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,

  • pesticide

  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase

  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro si www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.