TIMISOARA. Vreme superbă, cumpărături, întâlniri la cafea cu prietenii, festival tradiţional, experimente ştiinţifice, teatru pentru copii, expoziţie de reptile şi multă relaxare te aşteaptă, în acest final de săptămână, în Iulius Town Timişoara.
După o pauză de doi ani, Romanian Science Festival, primul festival național de științe din ţara noastră, revine la Timișoara în format fizic. Cea de-a treia ediție a Timișoara Science Festival are loc până pe 21 mai și este cea mai extinsă de până acum. Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația alternativă din România prin implicarea diasporei academice. Sâmbătă, între orele 11:00 şi 17:00, în Iulius Gardens, tineri pasionaţi de ştiinţă vor participa la un târg, unde vor pune în practică numeroase experimente fascinante, la care poate participa oricine cu drag de cunoaştere.
Astronomie, neuroștiințe, genetică, biologie, chimie, informatică, robotică, fizică şi ştiinţele Pământului sunt câteva dintre ateliere ştiinţifice unde curioşii vor avea parte de o adevărată experienţă educativă şi distractivă. Acestea vor fi susţinute de mentori – cercetători și profesioniști la universități și companii de top din întreaga lume.
De vineri până duminică inclusiv, Iulius Town devine locul de întâlnire al iubitorilor de folclor și de produse tradiționale, cu ocazia festivalului „Produs în Banat”, organizat în premieră în Timişoara. Pe lângă ansamblurile populare care vor aduce în parcarea VIP (din faţa clădirii UBC 3) ritmul bănățean, timișorenii se vor bucura și de muzica soliștilor autohtoni, timp de trei zile. În plus, timișorenii vor descoperi un târg tradițional, care se desfășoară în Iulius Expo din Iulius Mall, iar în parcarea VIP pot savura preparate delicioase de la food truck-urile amplasate și se pot încărca de adrenalină într-un parc de distracții.
Cei mici sunt invitaţi să descopere aventurile Scufiţei Roşii, la șezătoarea cu povești de sâmbătă, de la ora 17.00, din zona Iulius Expo. Duminică, sunt aşteptaţi la o nouă reprezentaţie a marionetelor, de la ora 11:00, în Piaţeta Splend’or, de la demisol, unde vor urmări piesa „Rățușca cea urâtă”.
Acesta este ultimul weekend când curioşii pot vizita expoziţia de reptile de la Iulius Town. Intrarea este gratuită, iar cei interesaţi pot afla mai multe detalii despre cele 32 de animale expuse, din 26 de specii, care provin dintr-o diversitate de medii de pe întreg Pământul. Colecția de reptile îi aparține lui Alex Fota, cel mai cunoscut terarist din România, al cărui hobby a început cu mai bine de 15 ani în urmă. Expoziţia este localizată la etajul Iulius Mall, în zona Intersport.