Cea de-a 14-a editie a Campionatul Judetean de Automobilism Timis ia startul sambata, odata cu Raliul Martisorului

La fel ca si in anii trecuti, prima etapa a Campionatului Judetean de Automobilism va fi dedicata doamnelor si domnisoarelor. Raliul Martisorului a ajuns deja la cea de-a 11-a editie, in organizarea Comisiei de Automobilism si Karting, din cadrul A.C.R.Timis, devenind deja un concurs de traditie in peisajul sportului auto national. Anul acesta intrecerea care va deschide balul automobilistic de anul acesta va reuni la start nu mai putin de 50 de echipaje, din cinci judete: Timis, Bihor, Hunedoara, Arad si Gorj, dintre care 8 echipaje cu componenta suta la suta feminina.
Concurentii vor participa la patru probe speciale pe parcursul celor doua zile de concurs, avand de parcurs in total, 42 de km, din care 8 in cadrul probelor speciale.

Sambata, la ora 10, 30 va lua startul primul concurent in proba speciala 1, care va avea loc pe platoul din fata intrarii auto a stadionului Dan Paltinisanu, unde lungimea traseului va fi de 2,5 km.

Duminica, incepand cu ora 10 se va disputa PS 2, tot in apropierea stadionului Dan Paltinisanu, mai exact in parcarea ADP, de pe strada Aries. Imediat dupa ce vor parcurge traseul probei speciale 2, concurentii vor porni apoi spre Calea Torontalului, la Metro 2, acolo und, incepand cu 10,30 se va desfasura PS3, dupa care vor reveni la stadion pentru ultima proba speciala.
Pe toata durata disputarii intrecerii automobilistice, circulatia va fi inchisa in zonele in care se va concura, mai exact, sambata intre orele 9 si 15, se va incide circulatia pe Aleea FC Ripensia, in zona din fata stadionului, iar duminica, intre orele 9 si 16 nu se va putea circula pe strada Aries, in zona parcarii ADP.
Festivitatea de premiere a primei etape a campionatului judetean de Automobilism Timis va avea loc duminica seara la Happy Club, in Complexul Studentesc, acolo unde organizatorii pregatesc mai multe surprize pentru doamnele si domnisoarele care vor lua parte la intrecere.

Fostul campion judetean, Florin Staici revine in competitie

Inscrierile la Raliul Martisorului s-au incheiat deja. Intre cele 50 de echipaje, care vor lua startul se vor afla si 5 echipaje noi fata de anul trecut, intre acestea aflandu-se si Florin Staici, cel care va lua din nou startul in Campionatul Judetean de Automobilism Timis, dupa un an si jumatate de pauza. Fostul campion judetean s-a inscris deja la Raliul Martisorului, iar sambata va fi prezent la start. Staici a ocupat locul al treilea in Campionatului Judetean de Automobilism, la ultima sa participare, dar tot in 2011 a devenit campion national pe echipe la CNCVU, alaturi de echipa sa XMotors. De-a lungul carierei, Florin Staici a participat la mai multe etape de campionate nationale de raliu si a fost multiplu Campion Judetean in Campionatul de Automobilism Timis.

Revine Cupa Romaniei
Campionatul Judetean de Automobilism Timis va cuprinde si anul acesta 11 etape. Dupa Raliul Martisorului, competitia judeteana va continua, la fel ca si anul trecut cu Deta Super Rally, iar apoi vor urma:  Marele Premiu al Municipiului Timisoara, etapele de la Sannicolau Mare, Jimbolia, Lugoj, Buzias, Dumbravita, Comlosu Mare, dar etapa de Super Rally cu sosire la Geoagiu Bai si Cupa Iulius Mall.

Pe langa intrecerile din Campionatul Judetean de Automobilism, pilotii timisoeni vor mai avea parte anul acesta de inca o competitie. Comisia de Automobilism si Karting, din cadrul A.C.R. a primit de curand acceptul Federatiei pentru a organiza, dupa o pauza de 35 de ani, Cupa Romanei. Intrecerea va cuprinde cel putin trei etape, care se vor desfasura in judete diferite, insa,cu certitudine, prima dintre ele va avea loc in Timisoara, la o data ce urmeaza sa fie stabilita.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.