Cea mai asteptata veste. Timisoara va avea din nou caldura si apa calda, intr-o solutie de avarie. Anuntul presedintelui Consiliului Judetean Timis Alin Nica

TIMISOARA. Au reusit sa gaseasca o solutie de avarie, pe termen scurt, iar Timisoara va avea iarasi caldura si apa calda, incepand de joi.

In urma unor demersuri facute la Bucuresti impreuna cu ministrul liberal al Energiei, presedintele Consiliului Judetean Timis Alin Nica anunta ca OMV Petrom va asigura furnizarea de gaz catre Colterm pentru o vreme, timp in care administratia Fritz sa poata convinge o alta companie sa livreze combustibilul necesar pentru ca orasul sa nu ramana iarasi in frig.

De mâine (joi, n.r.), pentru cel puțin 2 săptămâni, timișorenii racordați la Colterm vor avea din nou căldură. Este un răgaz câștigat cu ajutorul lui Virgil Popescu, ministrul Energiei și al unui furnizor de gaze naturale care a înțeles câtă nevoie de ajutor au timișorenii. Mă bucur pentru această soluție de avarie, e rezultatul multor negocieri la care am participat, explicând de fiecare dată că populația nu trebuie să sufere pentru greșelile Primăriei. Mai sunt și alte soluții pe masă, în discuție, dar mă aștept și la participarea administrației locale a municipiului„, a anuntat presedintele Consiliului Judetean Timis Alin Nica pe Facebook.

Va reamintim, dupa o pasuire de 24 de ore, E.On a decis sa opreasca alimentarea cu gaz a companiei de termoficare la Timisoara marti, aceasta dupa ce cu o saptamana in urma primarul Dominic Fritz anunta intrarea Colterm in insolventa. 50.000 de abonati, intre care si spitale, au petrecut noaptea trecuta in frig.

UPDATE: La scurt timp,  primarul Dominic Fritz le anunta si el timisorenilor… ‘reusita’

Spre deosebire de Alin Nica, Dominic Fritz anunta ca vom avea caldura de miercuri seara la Timisoara, iar gazul va asigura arderea carbunelui pentru o saptamana.

Am reușit să găsim o soluție de avarie cu un alt furnizor de gaz. Încheiem în aceste ore un contract de urgență pentru o cantitate de gaz care asigură clienților Colterm căldura și apa caldă pentru o săptămână, într-un sistem minimal. Plata o asigurăm în avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toți banii de care dispunem momentan.
În seara asta, Colterm va fi reconectat la gaz și va putea reporni sistemul de încălzire. Din păcate, va putea opera doar cu CET Sud cu cărbune și un consum minim de gaz, ceea ce va asigura funcționarea sistemului preponderent în orele de noapte. Spitalele vor avea căldură fără întrerupere.
Continuăm să lucrăm pe mai multe variante de soluții pentru ca timișorenii abonați la Colterm și spitalele să aibă în această iarnă căldură și apă caldă. Susținerea din partea bugetului de stat va trebuie să joace un rol important, acest lucru fiind valabil pentru toate companiile de termoficare din România„, a transmis pe Facebook si primarul Timisoarei Dominic Fritz.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. DA :))

    • La cîte liliarde au cistigă doar din semnătura pusa de Adrian Năstase și hotul de Popescu, e un mizilic ptr OMV sa dea acu o mînă de ajutor…
      Cel mai tare jubilează Nica, acu că are boasele lui Fritz direct în palmă

    • Fritz e ca vaccinul Pfizer ori Moderna. E bun DARRR nu în România! Degeaba folosești o piesă bună (Pfizer, Fritz, etc.) într-un mecanism distrus (sistemul și mentalitatea valahă) căci NU va funcționa! De vină NU sunt vaccinul Pfizer și primarul Fritz ci retardul românesc care a creat sisteme de gândire și economice antagonice, retarde, haotice și nefuncționale. Și Isus a spus că nu are rost să pui petece noi pe haine vechi și putrede. La fel e și Fritz sau vaccinul, degeaba sunt noi și bune dacă haina valahă e stricată și prost croită! Cine mă contrazice va contrazice Realitatea (vezi statisticile record ale prostiei naționale care este unică și originală în lume) și Adevărul (Isus) => Nu a priceput nimic din cauza retardului mioritico-valaho-fanarioto-șoșoaco-ortodoxo-naționalist-ceaușist! Amin 🙂

      • Frumos si corect spus !

  2. Pana la urma sunt 1 sau 2 saptamani in contract? Cei doi vorbesc de acelasi contract sau au reusit sa incheie doua contracte in paralel?

  3. Sa ii pupati talpile bai USReilor. Stapanul tot stapan, toata viata ii jupan.

    • Stapani au cainii, timisorenii nu sunt caini… doar cei ce lucreaza in primarie.

      Hai ca merg sa invat sa latru ca tine, poate voi intelege intr-o zi cum pot oameni de genul pot sa respire si sa se reproduca. Nush plm

  4. De mâine vom face dus si vom spala vase doar noaptea. Ura!!

    • Ca altfel faceai cuie

  5. MINISTRUĹLIBERAL POPESCU O ALTĂ CATASTROFĂ ! DATORITĂ LUI S A AJUNS LA ACEASTĂ HARABABURĂ ! NU I CAP VAI DE ROMANIA EȘUATĂ ! PLECAȚI CU TOȚI SUNTEȚI O PACOSTE PE CAPUL ROMANILOR ! SINGURA SOLUȚIE ANTICIPATE GENERALE !

  6. cred ca din gresala…… ai postat scrisoarea care ai trimis o la mamuca.

    • *pe care

  7. Ale voastre se parlesc sub ochii voștri bajegosilor barem oltencele trimit banii acasa si dau cui vor ele

  8. Solutia e organizarea de festivaluri LGBTQ cu participarea obligatorie pt toti cetatenii! S-ar incalzi lumea f bine si fara Colterm.

  9. 5 mil / 1 sapt ==> ? mil / 26 sapt ???
    (regula de trei simpla, evident)
    scump. prea scump. inainte era mai ieftin 😀

  10. Cu spume

  11. Rezolvare pentru o săptămână?.Apoi…?

    • Apoi poate isi face dracului treaba incompetentul de Fritz si rezolva situatia asa cum s-a laudat toata campania, iar acu se dovedeste vai de mama lui

  12. Frit veau sa stai in frig și sa te speli cu apa rece și tu neaimtitule incapabil ce ești

    • Ceaușiștii retarzi valahi au falimentat „ieconomia” și orice inițiativă sănătoasă de pe planeta asta (vezi inclusiv falimentul vaccinării cu soluția pe masă la o întindere de braț 🙂 Prin urmare, ce treabă are Friț că valahul și-a neglijat singur „munții noștri care AUR poartă” 🙂

  13. Jeg de ziar PNL-ist. Cum sa pui poza cu Nica si sa expui situatia ca si cum el ar fi rezolvat?! El facand doar pe mesagerul doar ca sa se bage in seama?!

    • Da cine-l baga mah in seama pe incompetentul vostru, useristi tampiti ce sunteti?? Ca asta e guvernul lui Fritz, mah, retardatilor? Hai, nu mai sugeti strimfi la imbecil si ziceti saru-mana la nica ca v-a scos. eu unul va lasam dracului sa va linseze timisorenii

    • Fain scrie fata asta, Roxana Iliescu. Misto.
      Problemele istorice și creșterea prețului la gaz, dar mai ales toate, dar absolut toate deciziile luate de primarul Fritz, viceprimarul Lațcău și păpușile incompetente și umile pe care le-au numit la Colterm în diferite funcții (nu le mai înșir aici – de luni de zile le tot scriu pe pagina asta) au condus, inexorabil, la situația de azi în care TIMIȘOARA s-a întors în timp: un oraș fără apă caldă și fără căldura în spitale, în școli și în casele timișorenilor.
      Căldura și apa caldă au ajuns în Timișoara precum Fata Morgana! Uite-o, este, nu mai este, consecință a:
      -uite concordatu’ preventiv, nu-i mai niciun concordat;
      -depunem documentația la ANAF pe OG6/2019 în vederea eșalonării datoriilor, stai, nu acum ci mai încolo, hai cu actualizarea… gata a fost gata actualizarea, n-o mai depunem;
      -uite AGA, nu mai e AGA;
      -uite Raportul întocmit de firma de avocatură din București, nu mai e Raportu’ ( trebuia să-l primim până cel târziu în 26 iunie, conform contractului… nu l-am mai primit nici în zi de astăzi);
      -uite organigrama, marea reformare, restructurare, bla bla bla, nu mai este organigrama asta ci alta;
      -uite structura de funcționare pentru asigurarea căldurii și apei calde în Timișoara, nu mai e nicio structură (vorbesc de strategia pe ponderea consumului gaz/cărbune);
      -consumăm preponderent gaz (asta cu gazul a ținut cel mai mult, trebuie să recunosc, în ciuda faptului că trebuia să țină cel mai puțin), nu mai consumăm gaz, ci consumăm preponderent cărbune;
      -uite mai multe contracte semnate pentru furnizarea cărbunelui, stai că-s 4, să aflăm de fapt că-s 2 și alea amărâte ( adică încheiate cu furnizori care nu au capacitatea de a livra cantități serioase de cărbune);
      -uite suta de mii de tone de cărbune în stoc( în fapt, nu a existat niciodată), nu e-o sută, ci vreo 80.000 de tone, care nu-s nici alea (doar pe hârtie, că hârtia suportă multe), ci doar ceva firimituri, vreo 6400 tone anunțate ieri de pisicul umil, uns de useriști în funcția de director general interimar (al treilea director, în mai puțin de un an);
      -triplăm prețul gigacaloriei, ba nu, vrem să-l dublăm, dar mai vedem noi și cu asta;
      -se închide robinetul de gaz, nu se-nchide și s-a-nchis, ca azi s-aflăm că se va deschide, totuși;
      -n-avem bani, dar stați puțin că de fapt avem, ce-i drept doar vreo 5 mil. lei, pentru o săptămână.
      Acum, după ce i-a mințit în campanie pe timișoreni că are la orice oră din noapte soluții pentru Colterm, cu TUPEU, se lamentează că nu a avut un bol de cristal să prevadă ce o să se întâmple! Hahaha… de parcă despre asta ar fi fost vorba!
      În ciuda vorbelor goale aruncate, prețul gazului a început să crească de la începutul anului iar domn’ Primar încă clama arderea preponderent a gazului în august când toți erau îngroziți că prețul a atins record istoric din ultimii o sută de ani. Nu era o chestie ce ține de viziune, trebuia doar să fie ancorat în realitate. Iar cu stocul de cărbune, era o chestie elementară și nici pe departe de capacitate de anticipare. Am mai zis-o și-o repet: orice om gospodar își face provizii încă din vară pentru sezonul de iarnă. În ce ritm și-o fi închipuit primarul că curg garniturile de cărbune la Colterm în contextul în care o garnitură de tren are 1250 de tone și necesarul pe o zi este aproximativ tot de atât, când încă nu-s temperaturi negative afară?!
      Tot așa, după un an în care au făcut doar ce le-a bubuit mintea, pe ascuns și au ignorat total orice demers, sesizare, propunere pe care le-am făcut-o, cu TUPEU, ieri, când mai puțin și-o punem de-o înmormântare a Coltermului, cer soluții!
      Totul pare un film prost regizat, cu actori de mâna a treia. Un tablou jenant, care îți lasă un gust amar și care te umple de frustrare când le vezi neputința și totodată, paradoxal, infatuarea!
      Timișorenii rabdă mult și bine. Dar să te ferească Dumnezeu când Timișoara spune AJUNGE! Nu mai e mult până atunci….

      • Pe scurt: Friț e incompatibil cu sistemul valah ticăloșit, negliject și corupt =cam așa fac mulți primari = lasă o companie precum Colterm să fie îngropată în datorii, apoi îi declară falimentul, apoi deschid o altă companie în locul celei vechi și se reia ciclul valah păgubos și hoțesc pentru a produce apă caldă până când și această nouă companie acumulează datorii care îi declară falimentul și tot așa, ciclul păgubos și prostesc se perpetuează la infinit în țara asta bogată și căpușată de prostie, neglijență și retard.

  14. A dat primarul cu capu’ de stâlp?
    Soluția asta nu putea fi găsită ieri?
    Chiar e nevoie sa sufere alți pentru niste lucruri prost gândite?

  15. Samuel al tău a plătit 27 de milioane de euro amendă din banii publici pentru incompetența și impertinenţa sa. Un imbecil și un excroc ordinar.

  16. Felicitări!! Acum puteți sa majorati impozitele fără frica; calitatea vieții în Timișoara este maxima. Nesimțiților! Ar trebui să vă fie frica sa mai spuneți ceva de impozite și alte taxe. Sunteți niște incompetenți! Cea mai proastă conducere.

  17. pai fritz ii cumva de la PNL, are cumva fritz oameni in CA LA Omv? nu vrezi ca esti prost? a rezolvato ministrul Virgil Popescu. Apropo un oltean va scaoate din mizeria in care va bagat un neamt, poate mai vb aiurea. oricum nu aveti ce ca v au luat oltenii si femeile si banii si pamanturile.

    • …a spus un oltean destept! Asa suntem noi banatenii sufletisti, avem un oras primitor si un primar de toate culorile. Mai bine taceai, ca mandru ca esti banatean n-o sa fii niciodata ca n-ai cum!

      • Sa fi mandru ca esti banatean ultimul din tara nu vad o calitate in asta mai tu nu vezi ca banatenii nu au nimic, nu aveti antreprenori mari, nu aveti companii locale mari conduse de banateni sunteti nima’ in drum…. Uite de ex moldovenii asa saraci si prosti cum ii considetati voi au dat Dedeman, Altex, Uipath. Spune mi si mie o companie mare lider de piata facuta de un banatean. nu de gandi, nu exista.

  18. Pai e o saptamana sau sunt doua? Nici voi nu stiti care-i stanga care-i dreapta!

  19. ART. 193 Cod Penal
    (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

  20. 5 milioane pe saptamana pentru 50.000 abonati inseamna 100 lei/abonat/saptamana. Cum institutiile (spitale, scoli) consuma mult mai mult decat abonatii rezidentiali, inseamna ca un apartament consuma undeva pe la 50…60 lei pe saptamana. Asta pentru gaz. Scadeti din factura si vedeti cat va jumuleste Colterm pentru super serviciile oferite.
    Daca tot ne certam despre „sa ne dea Fritz/Nica/guvernul gaz ca inghetam”: s-a scumpit si benzina. Mie cine-mi subventioneaza pretul? Sa plateasca toti cei care n-au masina ca sa pot merge la piata la pretul de anul trecut.

    • Te pricepi bine de tot. Gazule folosit doar sa aprinda carbunii. Habar nu ai cum se calculeaza costurile.

      • Conform site-ului eon, pretul estimat pentru gaz (centrala proprie) la 60mp este in prezent 241lei/luna iar la 80mp este 317lei/luna, cu tot cu TVA. Deci, unde se duce restul la Colterm? Trebuie mai mult gaz ca sa arda carbunii care nu vor sa arda, ca in bancul cu cei patru tineri care au ajutat o baba sa se urce in tramvai? (era nevoie de 4 pentru ca baba nu dorea sa urce)

  21. nici nu stiu daca sa rad sau sa plang. nici fritz ala nu stie nimic, ba dar nici voi nu faceti absolut nimic. toti faceti cate un apel la autoritati si la cei responsabili. pai mama voastra de hoti, nu voi sunteti autoritatile? nu voi sunteti cei responsabili? numa gagici in institutitille astea, unul nu e barbat sa iasa in fata si sa isi asume problememe. muieri triste pe stop

  22. unde sunt aia care au iesit in 89 in piata sa reclame ca nu este caldura?au primit diplaome,bani,terenuri si pensii mari si acum rid de noi care stam in frig,si ne blestemam prostia noastra de acu 30 si ceva de ani.

    • cine iese acum va primi la fel

  23. Tocmai am sunat la Colterm si mi-au transmis ca nici vorba de gaz pe teava. MI s-a transmis ca au citit si ei articolele din presa DAR nici o notificare sau gram de gaz pe teava!!! Este ora 20:30 si nici macar nu s-a pornit ‘focul’. Inca o noapte fara caldura si apa calda. Sa inteleg ca am fost mintiti? Doar asa ca sa nu iesim in strada?!!!

    • Nici la mine nu este. Am recitit declaratiile astora. Nica spune ca vine joi gazul, Dominic ca in seara asta. Pe cine sa credem?

  24. unde e caldura ca la mine la calorifere nu a ajuns????

  25. Voi chiar mai puneti botul la astia?

  26. Cat de prosti ne cred. Au facut joc de culise „ieri” ca sa fie votati „maine”.
    S-au prefacut ca nu au bani, ca pana la urma sa se „gaseasca” bani. Cat de convenient.
    Ei sunt smecheri. Prosti sunt cei ce i-au votat 🙂 Si ii vor mai vota, bineinteles.
    „Salvatorul”, „Mesia” Schlitz” triumfa pentru „victorie” 🙂

  27. Fri”gu”tz unde e căldură??? În zona Circumvalațiunii I,II,III nu a ajuns, să frece mai energic țevile cei de la LGBT că au primit bani în vară. Că de apă caldă nu putem vorbi. Să nu ne montăm centrale, ca să susținem sistemul centralizat de încălzire. Ba mai mult ne obligați să montăm repartitoare de costuri, care să măsoare frigul din case???? Genocid este ceea ce faceți, ne omorâți în case și afară noaptea este 1 grad. Când vor fi cu minus ce facem???? Ai băgat Coltermul în insolvență, cum poți semna contracte și să garantezi cu o firmă în imposibilitate de plată??? Poate garantezi cu viluța, nu gest umanitar al unui incompetent. Salvează-ți managementul defectuos, dacă nu demisionează esti unicul vinovat. Nu au fost suficiente datoriile acumulate, ai mai făcut și tu prin neplata certificatelor verzi, acestea au atras o sancțiune imensă. Ești groparul Timișoarei, rușineeee.

  28. well.. this didn’t age well =)))))

  29. Toți consilierii în frunte cu primarul trebuie să PLECE !!!! URGENT ….TOȚI SUNT DE VINĂ !!!!