Cea mai inalta instanta academica a decis: Bode nu a plagiat (P)

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) a emis o decizie prin care admite faptul că teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu este un plagiat. În motivarea deciziei, membrii Consiliului au menționat că procentajele invocate, în cuantum de 18%, respectiv 14% sunt doar niște praguri maxime, având în vedere faptul că analiza s-a efectuat fără a se exclude citările din subsolul fiecărei pagini.

Acest Consiliu este cel mai înalt for academic care are dreptul de a rezolva asemenea litigii intelectuale. În fapt, contestații asupra unor lucrări de licență, lucrări de disertație pentru încheierea unui masterat ori teze de doctorat sunt un lucru comun întâlnit în mediul universitar. Însă, cazul de față a devenit celebru doar ca urmare a faptului că autorul are un nume sonor pe prima scenă a politicii românești. În rest, situația nu se diferențiază cu nimic față de alte dosare disecate de Consiliul de Etică.

CNECSDTI are greutate nu doar prin atribuțiile pe care le are, ci și prin componența sa. Consiliul este format din 23 de profesori universitari și cercetători, cu o calitate dovedită în domeniul lor de activitate și cu o probitate morală de netăgăduit. Astfel, deciziile emise de Consiliu sunt considerate în mediul universitar ca fiind un standard în materie, iar îndrumările care însoțesc hotărârile sunt un ghid clar de rezolvare a oricărei contestații.

Pentru a acoperi orice fel de situație, compoziția Consiliului este eterogenă, pe orice paliere. Sunt profesori care predau atât la universități din străinătate, cât și în țară, iar în ceea ce privește ariile de studiu, toate disciplinele sunt acoperite. În plus, segmentul teoretic este completat de aplicabilitatea practică, prin prezența în Consiliu atât a profesorilor, cât și a cercetătorilor.

În mod particular, lucrarea ministrului Bode a intrat în vizorul unor specialiști, care au studiat, predau sau cercetează zilnic în domeniul vizat de conținutul tezei. Domeniul energiei, ingineria electrică, managementul resurselor energetice și sursele regenerabile sunt specializări ale unor profesori și cercetători din Consiliu.

Potrivit instanței academice, obiectul contestației stă în erori de citare pe care doctorandul le-a făcut în momentul redactării finale a lucrării. Ca soluție, Consiliul solicită autorului să corecteze aceste erori și să emită forma nouă a lucrări într-o ediție a doua, revizuită.

După decizia CNECSDTI, ministrul Lucian Bode a declarat: ”Vorbim de o hotărâre dată de cel mai înalt for național în ceea ce privește etica academică, format din profesori universitari și cercetători de renume din foarte multe domenii științifice. Verdictul este clar și nu lasă loc de interpretări. Am avut dreptate când am afirmat că această campanie la care am fost supus de către o asociere bine coordonată și puternic finanțată a fost un joc politic și doar atât. Cred că toată lumea a văzut cum campania orchestrată împotriva mea a fost susținută cu bani grei de către adversarii politici”.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.