Cea mai mare captura de tigari contrafacute din ultimii ani la vama Stamora Moravita, in Timis: marfa de 1 milion de euro din…Panama

TIMIS. Reusita a politistilor de frontiera din Timis! Acestia au facut o captura de tigari de 1 milion de euro la punctul de trecere frontiera de la Stamora-Moravita.  Politistii au descoperit un tir pur si simplu burdusit cu tigari contrafacute.

Aproximativ 600.000 de pachete de tigari se aflau in autotrenul care venea din Macedonia si avea ca destinatie, in acte, Republica Moldova. Tirul cu pricina a stationat timp de aproape 2 saptamani in zona libera dintre frontiera romaneasca si cea sarba pana cand soferul a decis sa intre in tara.

Autotrenul, au observat oamenii legii, a incercat de mai multe ori sa se intoarca in Serbia si de fiecare data a fost intors din drum si a revenit in zona libera dintre cele doua granite.

In cele din urma, soferul s-a prezentat in fata politistilor de frontiera romani. La control, au descoperit ca pe
documentele de transport scria ca marfa din tir, o cantitate impresionanta de tigari, provenea tocmai din Panama, iar baxurile fusesera incarcate in portul italian Bari.

Politistii au trecut la o verificare riguroasa a tigarilor si au constatat ca, de fapt, acestea sunt Marble, contrafacute, de fabricatie balcanica. De altfel, cel mai probabil, tigarile au fost produse in fabrici clandestine din Albania sau Macedonia.
Politistii sunt convinsi ca autotrenul avea sa fie descarcat in Romania si nicidecum nu mergea pana in Republica Moldova.

Un calcul simplu arata ca, daca ar fi fost vandute, valoarea tigarilor contrafacute se ridica la aproape 1 milion de euro.
Este cea mai valoroasa captura de tigari de acest fel facuta in Timis in ultimii ani.

Cele 1200 de baxuri au fost descarcate si depozitate in punctul de trecere frontiera Stamora Moravita.

Pe numele soferului a fost deschis un dosar penal, iar barbatul este cercetat pentru transport de tigari contrafacute.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. asta e ca povestea alba ca zapada…imi spuneti ca au prins politisti!!, pana acum au mai trecut tiruri ca acesta cu siguranta, acelea cum de nu au fost prinse?!….atunci spaga era grasa, acum cu criza a mai scazut si probabil ca va-ti obisnuit cu viata prea buna…povesti vanatoresti…