Cea mai mare investitie in infrastructura din istoria orasului Gataia

TIMIS. Primarul orașului Gătaia, Raul Cozarov, a semnat contractul cu Aquatim pentru demararea celei mai mari investitii in infrastructura care a fost facuta vreodata la Gataia. Nu mai putin de 21 de strazi din Gataia, precum si intreg satul apartinator Sculia vor intra in santier.

A fost semnat contractul pentru extinderea retelei de canalizare si apa in orasul Gataia si satul Sculia. Reteaua de apa se va extinde cu 5 km in satul Sculia, iar in Gataia va fi reabilitata pe o lungime de 2 km. Reteaua de canalizare se va extinde cu 19 km in intreg satul Sculia, iar in Gataia lucrarile vor viza urmatoarele strazi: Avram Iancu, Closca, Horia, Ion Creanga, Iazului, Nicolae Balcescu, Petrisor Hategan, Tudor Vladimirescu, Crisan, Republicii (partial) Florilor, Vasile Alecsandri, Bucegi, 1 Mai, George Cosbuc, Zorilor, Libertatii, Ladislau Csizmarik, Carpati (partial), Infratirii (partial), Trandafirilor (partial) si Constantin Brancusi. De asemenea, in satul Sculia lucrarile de canalizare vor viza intreg satul. Totodata, reteaua de apa si canalizare va trece prin PUZ Tineret si va fi bransat si Spitalul de Psihiatrie Gataia”, a declarat primarul Raul Cozarov.

Valoarea lucrarilor este de aproximativ 3,3 milioane euro, fiind vorba de fonduri europene neramburabile (98%), restul de 2% fiind o cofinantare de la bugetul Consiliului Judetean Timis si bugetul Primariei Gataia.

Banii provin prin POIM 201-2021, din fonduri europene prin SC Aquatim SA, operatorul regional.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.