Cea mai veche Unitate de Primiri Urgente din vestul tarii isi tripleaza capacitatea. Ce lucrari incep la Timisoara?

TIMISOARA. Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Municipal din Timisoara avea neaparata nevoie de extindere si modernizare. Pana acum, aceasta sectie a functionat cu 7 paturi, dintre care 5 erau destinate cazurilor extrem de grave. Printr-un proiect aflat in faza de evaluare a achizitiei constructorului, capacitatea sectiei se va tripla.

Extinderea inseamna peste 300 de metri patrati in plus pentru sectie si cresterea numarului de paturi cu inca 16, dintre care doua pentru cazurile care necesita resuscitare, reanimare si terapie intensiva. Celelalte vor fi destinate pacientilor care necesita monitorizare si tratament cu specific de Urgente.

„Suntem un Spital de Urgenta 24 din 24 de ore si avem un procentaj mare de internari la urgente, undeva la mai bine de 30%. Acum chiar vorbim de o alta situatie. Am beneficiat de sprijin total din partea Primariei Timisoara si speram ca, la finalul anului viitor, sa finalizam aceasta extindere. Atunci vom demara si procedurile de achizitie pentru paturi si aparatura. Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Municipal beneficiaza de dotarea cu aparatele necesare, dar vom suplimenta numarul acestora odata cu extinderea”,  a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Octavian Mazilu, directorul Spitalului Municipal.

Deschiderea ofertelor pentru proiectul “Modernizare si extindere Unitate de Primire Urgente la Spitalul Clicnic Municipal de Urgenta” (Clinicile Noi) a avut loc in 14 octombrie, iar la licitatie s-au inscris sase firme.

Lucrarile de modernizare presupun  construirea unui corp de cladire parter, pe structura metalica, in curtea actuala, precum si amenajarea si reconfigurarea spatiilor existente in care functioneaza UPU. Mai mult, accesul pacientilor in spital va fi separat de cel pentru primirea urgentelor.

Valoarea estimata a contractului este de 3.066.684,00 lei, fara TVA, iar termenul de executie este de 11 luni.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.