Cei mai buni sportivi din Timisoara in 2015, premiati de Primarie. Cati bani au primit laureatii? GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Gala Sportului Timisorean i-a reunit la sala Capitol pe o parte dintre sportivii si antrenorii cu performante notabile in 2015. Multi dintre cei care trebuiau sa isi ridice premiile nu au fost prezenti insa, deoarece sunt la competitii aflate in desfasurare.

Gala a inceput cu discursuri scurte din partea viceprimarului Dan Diaconu, cel care a si dat cupele sportivilor, si a lui Radu Toanca, seful nou infiintatului Sport Club Municipal, dupa care s-a trecut la premierea propriu-zisa.

Echipa anului a fost declarata Timisoara Saracens, gruparea care a luat toate trofeele puse in joc in rugby-ul intern, si care este la un pas de calificarea in grupele Cupei Challenge.

Gala Sportului timisorean 2015 (25)
Suntem bucurosi, mandri ca se apreciaza in continuare ce am realizat anul trecut pentru Timisoara, pentru noi. In acelasi timp, ne responsabilizeaza pentru ceea ce inseamna acest an. Din punct de vedere al trofeelor, nu putem egala performanta, pentru ca sunt doar doua trofee puse in joc, Cupa Romaniei si Cupa Regelui. S-a schimbat formatul campionatului care abia anul viitor se va termina. Avem insa alt obiectiv, care e cel mai important, ne dorim sa intram in grupele principale Challenge Cup„, a declarat Valentin Calafeteanu, jucator la Timisoara Saracens.

Premiul de excelenta pentru sport al municipiului Timisoara in 2015 a mers la Ion Povaliceanu si Cosmin Vieru, kaiacistii de la CSS 1 Timisoara, pregatiti de Octavian Ispas.

12 antrenori au primit titlul de antrenorul anului, in timp ce antrenorul de atletism Marcel Grigorescu a primit un premiu pentru intreaga cariera. Un alt premiu pentru intreaga cariera l-a primit Ioan Dima, responsabil cu administrarea bazelor sportive la Directia pentru Sport Timis si Primarie.

Distinctia de ambasador al municipiului Timisoara prin sport a revenit Ramonei Cobzac, arbitrul international AIBA, care in aceasta vara ar putea reprezenta Timisoara la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, care nu a fost insa prezenta la Gala.

Ma bucur mult ca am reusit si in acest an sa premiem aproape 300 de sportivi, inseamna mult pentru Timisoara. este un an important pentru sportul timisorean, pentru sportul romanesc. 2015 a fost un an bun din punct de vedere al performantelor sportive, din punct de vedere al finantarii nu, pentru ca am avut unele probleme la primarie. La echipe am avut campionate, cupe ale Romaniei, dar si la sporturile individuale am avut multi campioni, dar si multi copii si juniori care vin din spate si fac performanta in domeniul sportului. Eu sunt foarte multumit de ce a fost in 2015 si speram la un 2016 mult mai bogat. A fost un fond de premiere mai mare decat in 2014, e adevarat ca si numarul de sportivi a fost putin mai mare. Daca nu ma insel 275 de mii de lei au fost premiile totale„, a spus viceprimarul Dan Diaconu.

In cadrul galei au fost rasplatiti si cei care activeaza in sporturile neolimpice, sporturile cu motor sau cele cu nevoi speciale. De asemenea, printre laureatii din acest an ai galei s-au aflat si agentii Politiei Locale, care au fost recompensati pentru performantele din 2015 la tir, sah sau tenis de masa, pe plan intern si international.

Gala Sportului timisorean 2015 (4)

Organizatorii au facut insa si o gafa, reparata de Ioan Damaschin, unul dintre antrenorii anului in sportul timisorean. Slefuitorul talentelor din atletismul timisorean le-a amintit celor prezenti, dupa inceputul galei, de decesul Iolandei Balas Soter si a cerut sa se tina un moment de reculegere in memoria fostei mari campioane.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Buna ziua,va felicitam pentru eveniment.
    Muncesc bieti copii pe rupte,dar nu-i vede nimeni la premiere sunt trimisi doar copii de antrenori de la ACS Poli,stiu ca vina nu va apartine voua ci coordonatorilor si conducerii clubului care din pacate tot comunista este.De aceea va pleaca juniori pe capete spre alte cluburi aici doar copii de antrenori sunt vazuti.