Primii ani de dupa Revolutie au constituit o perioada plina de cautari pentru galerie. Schimbarile sociale de dupa evenimentele din decembrie 1989 au afectat pana prin 1994 si unitatea tifoseriei. Nici publicul nu mai venea in numar atat de mare pe stadion, chit ca in acea perioada Poli a prins o finala a Cupei Romaniei, a jucat in Cupa UEFA cu Atletico Madrid, Sporting Lisabona si Real Madrid si la un moment dat se batea pentru titlu! Dar nu numai la Timisoara se intampla asta.
In toata tara, cu mici exceptii (Craiova sau nou promovata Braila), media de spectatori scadea vertiginos. Economia tarii era-n schimbare, iar in vest mii de oameni plecau in Iugoslavia sau Ungaria pentru a vinde una-alta. Asa ca fotbalul a trecut pe planul doi. Galeria insa a fost mereu pe pozitii, chiar daca, din punct de vedere al numarului, era inferioara stralucitorilor ani ’70. Incet-incet, suporterii se schimbau, veneau multi tineri, iar galeria s-a mutat la Peluza Sud… Marile meciuri cu Steaua sau Dinamo aveau asistente impresionante.
Nimeni nu va uita vreodata acel 3-1 cu Dinamo din 1991, la care au fost prezenti peste 35.000 de oameni! Influentati de ceea ce vedeau la televiziunea iugoslava, si anume galeriile lui Crvena Zvezda, Partizan, Dinamo Zagreb sau Hajduk Split, tinerii incepeau sa foloseasca tot mai multe petarde, fumigene sau celebrele “baklie”, care erau adevarate OZN-uri in acea perioada pentru celelalte galerii din tara!
“Angajament” politic
1990 a fost un an teribil pentru Romania. Iesiti din comunism, oamenii s-au simtit liberi. Puteau sa spuna ce doresc. Dar avantajele noilor vremuri n-au fost de-ajuns. Orasul de pe Bega a initiat “Proclamatia de la Timisoara”, un document epocal, ale carui prevederi sunt multe din principiile Romaniei de astazi. Numai ca, atunci, puterea fesenista proaspat instalata a denigrat acest act, Timisoara, datorita atitudinii ei rebele, fiind marginalizata. Nici galeria polista n-a stat deoparte. Pe notele cantecului de pahar “Noi de-aicea nu plecam…” au inceput sa fredoneze la toate partidele referiri la “Steaua, armata si cu ofiterii / Dinamo, politia si cu toti minerii!”. A fost un an, 1990, in care a fost ingenuncheata Atletico Madrid, trupa care avea stele precum Futre, Rodax, Baltazar sau Donato, ultimul fiind cel care s-a retras de la Deportivo La Coruna in urma cu doar cativa ani! A fost un an, 1992, in care Real Madrid a fost tinuta-n sah la Timisoara, chit ca avea in componenta nume de 24 de karate ca Michel, Sanchis, Alfonso, Luis Enrique sau Zamorano! Dar s-a si suferit foarte mult…
Semi-drama la Oradea
23 noiembrie 1990 este o zi pe care multi suporteri alb-violeti nu o vor uita niciodata. Atunci, Poli a trecut cu 1-0 de FC Bihor, dar timisorenii au fost agresati de o parte a sustinatorilor echipei locale. Se pare ca gazdele au fost deranjate de fumul petardelor, dar si de opiniile politice ale vizitatorilor. Lucrurile au fost la un pas de o veritabila drama. S-a zvonit atunci ca un adolescent timisorean a murit in urma acestei incaierari, dar informatia nu s-a confirmat niciodata. Totul a pornit de la dispute pe tema punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, dar si din cauza unui steag cu secera si ciocanul ce era in galeria banateana.
Practic, aproape toti banatenii au fost batuti! Steagurile au fost rupte, unul singur scapand de furia turbulentilor! Totul s-a petrecut din vina organelor de ordine, care n-au oferit suficienta protectie oaspetilor, permitand spectatorilor – gazda sa-si caute singuri dreptatea.
Fara a cadea in panta paranoica, nu putem sa nu amintim modul malitios si plin de rea vointa prin care presa bucuresteana a tratat acest eveniment. Sigur, nici suporterii timisoreni nu erau toti ingeri, dar, de pilda, in revista “Fotbal” aparuta dupa amintita confruntare nu se spunea un cuvant despre bataia suportata de timisoreni! Referirea este o dovada de manipulare si lipsa de profesionalism: “La Oradea, un grup mic de asa-zisi suporteri ai echipei timisorene (isi zice “commando”) s-a dedat la acte de violenta. Sunt, probabil, aceiasi care spargeau sticle si geamuri in gara la Craiova si care s-au purtat huliganic in trenul ce i-a readus la Timisoara. Aceiasi care, cum ne spuneau brailenii, au proferat insulte la adresa acestora la meciul din etapa a 13-a. Nu sunt multi, dar rai, si fac un imens deserviciu echipei timisorene. Oare nu are nimeni ac de cojocul lor?”. Mai e ceva de comentat?
“Commando Viola” a dat tonul fenomenului ultras in Romania!
Peste tot unde mergeau la inceputul anilor’ 90, suporterii timisoreni, care au adoptat titulatura de “Commando Viola”, au inceput sa utilizeze, spuneam mai sus, petarde si fumigene. De fapt, galeria timisoreana a fost cea care a dat tonul noului tip de tifoserie din Romania. Fara a exagera cu laudele, noul stil de galerie i-a lasat, la inceput, perplecsi pe cei din restul tarii. Cand, in 1995, la un meci cu Universitatea Craiova, crainicul TV a zarit inscriptia “Commando Viola Ultra Curva Sud”, s-a aratat revoltat de cuvantul “curva”. De unde sa stie bietul si incompetentul de el ca denumirea a fost inspirata din fenomenul italian al tifoseriilor, cuvantul “curva” insemnand de fapt peluza si nicidecum altceva?
Nasterea noii tifoserii
Anii ’90 au insemnat aparitia noii forme de organizare si expresie a galeriei alb-violete. Cel mai important moment a fost mutarea nucleului de fani de la tribuna a doua la peluza, asa cum am consemnat in randurile anterioare. Rebelii au fost, bineinteles, tinerii „furiosi” care cautau noi feluri de manifestare dupa Revolutia din decembrie 1989. In 1990 a inceput practic epoca „moderna” a galeriei, care isi asuma un nou titlu si un alt stil de viata. Era randul unui alt concept, inspirat din filozofia occidentala a galeriilor: „Commando Viola„.
Alin Boldura este un nume cunoscut pentru orice microbist timisorean, si nu numai. Tanarul absolvent de Politehnica a inceput imediat dupa Revolutie sa fie printre liderii galeriei. El a fost ani buni liderul „Commando Viola Ultra Curva Sud”, intrunind simpatia fanilor. El a explicat cum a aparut noua miscare alb-violeta: „De prin 1990 am inceput sa ma implic mai mult in treburile galeriei, unde protagonisti erau Nicolae Carstov „Elicopter”, Gino Dohar sau Dan Marincu (n.n. – ultimul fiind ulterior si crainic pe stadion). Dupa putin timp au inceput primele divergente cu cei de la tribuna a doua, datorita petardelor si fumigenelor pe care le utilizam. Fumigenele erau facute din cauciucuri arse de la Electromotor! Noi, cei tineri, alaturi de Boris, Puiu sau Cristi Joita, ne-am decis sa ne mutam la peluza. Primul meci in care am stat in peluza a fost cel cu Atletico Madrid, cand am ocupat doua sectoare. Atunci, alaturi de Samuel Pop, am creat un steag de 4/4 metri, dupa modelul drapelului Regatului Unit al Marii Britanii. Cu titlu definitiv, ne-am mutat in peluza in confruntarea cu Sporting Lisabona, cand ne-am adunat vreo 150 de ultrasi„.
La inceput, numele noii structuri era de „Commando Poli”. Numele provoca fiori in deplasari pentru cei straini de cauza, fara absolut nici un motiv! Pana-n 1995 denumirea s-a pastrat, dar in vara acelui an s-a produs schimbarea numelui, care dainuie si astazi…
Pareri
bai ordinarilor, puneti si sursa articolului!! copy& paste curat! paduchilor!