Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani (partea a 3-a)

Cu mai mult de jumatate de secol in urma, cateva sute de timisoreni veneau sa vada la lucru, pe arena „Patria”, echipa de fotbal Politehnica. Cu „Tempo Poli”, ei au dat aripi tinerei echipe, urcand treapta cu treapta spre consacrare. Mai tarziu, dupa 1943, „Haide Poli” a fost indemnul la joc, la lupta, la victorie, cu care miile de spectatori credinciosi si-au incurajat echipa.

„Haide Poli” se auzea aproape tot atat de puternic si pe stadioanele din Arad, Oradea, Cluj, Bucuresti etc. „Ati avut un public minunat, care a dat aripi jucatorilor, un public fair-play care si-a incurajat sportiv echipa. A fost o placere pentru mine sa joc la Timisoara, cu Politehnica, cu toate ca acest public ma paraliza parca”, a marturisit un fost jucator al unei echipe din Capitala. Aceeasi marturisire a facut-o si lotul echipei FC Bihor, care pune infrangerea din 1973 si pe seama galeriei timisorene, care a turnat parca plumb in picioarele jucatorilor. Incontestabil ca galeria studentilor a avut si are un merit deosebit in succesele obtinute in acea vreme si nu numai.

Poli, Poli, lupta pentru noi!

Clasarea Politehnicii pe locul 1 la trei puncte diferenta fata de a doua clasata la sfarsitul turului campionatului 1972-73 si intrezarirea posibilitatii victoriei finale in acel campionat, a constituit un stimulent pentru masa miilor de simpatizanti ai echipei studentesti. Initiativa conducerii sectiei de fotbal a clubului Poli, de a sprijini efortul jucatorilor printr-o galerie organizata, a prins imediat radacini. Avand sprijinul nemijlocit al Asociatiei Studentilor, entuziasmul celor peste 200 de tineri, avandu-l in frunte pe inimosul student Eugen Seracin, azi inginer mecanic si om de afaceri, a pus bazele „Clubului sustinatorilor Politehnicii”.

Daca la prima vedere faptul poate aparea ca ceva obisnuit, scopul si mijloacele folosite ne dovedesc ca este vorba de un club original si fara precedent in tara noastra. Scopul principal al clubului sustinatorilor este acela de a incuraja si sprijini echipele Politehnicii prin toate mijloacele fair-play-ului, respectul fata de arbitri si de oaspeti. In arsenalul noii galerii timisorene primeaza incurajarile, cantecele, aplauzele, care au inlocuit astfel arsenalul vechilor galerii de maidan.

O alta trasatura caracteristica a galeriei o constituia la vremea respectiva eterogenitatea, atat de profesii si de ocupatii cat si de varsta. Studenti, elevi, muncitori, tehnicieni, intelectuali, tineri si varstnici, respecta statutul clubului, prin care sunt precizate drepturile si obligatiile membrilor, participa la sedinte saptamanale si repetitii. In activitatea clubului sunt prevazute sedinte, intalniri cu sportivi, gazetari sportivi, autori, etc. Clubul are in dotare steaguri si fanioane cu culorile Politehnicii, bluze, sepci, esarfe, tot in culorile alb-violet. Prin clubul sustinatorilor se organizeaza deplasarile galeriei in localitatile unde Politehnica are de jucat.

Numarul amatorilor dornici de a deveni membri ai clubului creste zi de zi. La acea vreme galeria timisoreana numara circa 400 de inscrisi, urmand ca in viitorul apropiat sa ajunga la 600. Odata cu returul campionatului jucatorii Politehnicii s-au bucurat de sprijinul permanent al entuziastei galerii atat in jocurile de acasa cat si in deplasare. Intr-adevar, acesti minunati sufletisti condusi de studentul Dan Olteanu, au cules aplauzele si admiratia publicului de pe stadioanele din Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare etc. Exemplul timisorenilor, care-si incurajeaza echipa si la bine si la rau, a inceput sa fie imitat si de suporterii oraselor pe unde acestia au trecut.

„Tiri”, un simbol al anilor ‘70

Toti cei care au frecventat meciurile si deplasarile lui Poli din anii ‘ 70 si-l amintesc, cu siguranta, pe “Tiri”. Este vorba despre Vasile Miron, poreclit “Tiriac” datorita asemanarii izbitoare cu marele tenisman roman. Desi timp de sapte ani, intre 1974 si 1981, el a fost liderul galeriei, primele meciuri ce le-a frecventat au fost cele ale CFR-ului timisorean, mai ales ca locuia in zona Garii de Nord. „Din pacate, nu am prins victoria cu 1-0 cu FC Bihor, din 1973, care a insemnat promovarea in prima liga. Eram in armata si ghinionul a fost ca am avut un locotenent care era de undeva din Bihor, cred. A trebuit sa fac instructie in plus dupa ce m-a anuntat ca Poli a castigat!”. Dupa intoarcerea din catanie, Miron s-a alaturat tifoseriei care se constituise la tribuna a doua, acolo unde, cu banii si efortul fanilor, s-a ridicat acel tarc din sarma. Din 1974, „Tiri” a devenit seful suporterilor.

El isi aduce si astazi aminte de cei care au constituit inima acelei frumoase galerii: „Primul pe care l-am sesizat a fost George Galea. El batea toba, alaturi de altii. Mi-a sarit imediat in ochi, fiindca era un tip inalt, cu plete. Din pacate, el a trebuit sa renunte dupa cativa ani, fiindca la un meci, nu stiu cu cine, cu Petrolul sau Bacau, a suferit o insuficienta cardiaca”. Se poate spune ca „Tiri” si-a trait din plin tineretea la conducerea tifoseriei. A mers in aproape toate deplasarile: „Am avut avantajul ca detineam permis de gratuitate la transporturile pe CFR. Mergeam uneori si singur. Odata, am facut 22 de ore pana la Galati. Am trecut prin multe… Cel mai greu a fost odata, la Brasov, cand militienii au tot dat in noi cu bastoane cand Poli conducea cu 1-0. La 3-1 ne-au lasat in pace. Au spus ca daca pierdem putem canta! Ii determinam pe multi prieteni sa vina in deplasari. Odata, unul dintre ei, la un drum spre Pitesti, a cunoscut o fata. Ulterior, s-a insurat cu ea si mi-a multumit pentru ca l-am convins sa mearga in acel oras pentru a o vedea pe Poli!”.

Fireste, rivalitatile regionale erau la ordinea zilei si in acea perioada, insa lucrurile n-au degenerat decat pana la o anumita limita. De pilda, la un duel cu UTA, la Timisoara, incheiat cu 3-3, lui „Tiri” i-a cedat putin rabdarea: „N-am fost niciodata un tip violent, dar la finalul meciului n-am mai rezistat si i-am spart unui aradean talanga! Era o rivalitate foarte mare cu UTA, dar la Arad lucrurile nu se agravau. Mergeam si multi timisoreni la partida, iar militienii erau foarte multi pe arena…”.

Coniac la Budapesta

„Tiri” a fost printre putinii timisoreni care au avut privilegiul ca, in editia ’78-’79 a Cupei UEFA, sa se deplaseze la Budapesta, in meciul pe care Poli l-a sustinut cu MTK: „Era prima mea iesire in strainatate. Cum era in perioada aceea, am mers si noi sa vindem acolo coniac si piper. Am pierdut cu 1-2, cu sanse mari de calificare. Asa ca, de fericire, de banii pe care i-am facut din vanzari, ne-am luat alte sticle de coniac, de la fata locului!”.

In calitate de sef al galeriei, era normal ca interlocutorul nostru sa se apropie de anturajul echipei. Nu de putine ori, “Tiri” venea acasa cu avionul din deplasari. El nu poate uita cum regretatii Bathory si Paltinisanu erau extrem de speriati tot timpul, deoarece aveau o adevarata teama de avion. De asemenea, nici agapele nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu, una de la Recas unde regretatul Dan Paltinisanu, care a fost unul dintre marii boemi ai fotbalului timisorean, a aruncat florile dintr-o vaza si a turnat vin in respectivul recipient!

Initiatorul celei mai frumoase… scandari

in acest episod, am redat un fragment din articolul scris de Radu Cosasu despre recitalul oferit de fanii polisti la finala de Cupa pierduta in 1974, cu 2-4, la Bucuresti, contra Jiului Petrosani. “Tiri” a fost cel care a generat o lozinca de neuitat: “Cred ca era deja 3-1 pentru Jiul. Va dati seama, lumea era necajita si la un moment dat, o fata care plangea mi-a strigat- Tiri, spune ceva! Ce sa zic? Si la bine, si la rau, Poli vom striga mereu! Din acea clipa asta a strigat toata galeria. Din asta s-a inspirat si Cosasu…”.