Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani

Fiecare antrenor care vine, sta si apoi pleaca de la Timisoara nu ezita sa aminteasca in declaratiile lui despre aportul nemarginit al galeriei de pe “Dan Paltinisanu”. Nu putini au fost cei care au evocat momentele cand victoria alb-violetilor a fost in mare masura data si de indemnurile suporterilor viola. Au fost ani si sezoane cand tribunele mugeau de spectatori dar la fel au fost si etape cand numarul jucatorilor de pe bancile de rezerve era mai mare decat cel al sustinatorilor din tribune.

De fiecare data insa din Peluza Sud s-a auzit Hai Poli! Ajutat si de mentiunile de pe forumul oficial al clubului Poli Timisoara am adunat cateva informatii care au condus la acest material. Crampeie din istoria galeriei, cum se organiza activitatea acesteia in urma cu 30-40 de ani, oameni care au punctat si au mers in paralel cu istoria clubului de pe Bega.

Inceputuri…

1948 – „Promovarea echipei Poli in prima divizie a insemnat o adevarata sarbatoare pentru locuitorii orasului de pe Bega. Sosirea echipei si a conducatorilor ei de la Bucuresti a avut loc intr-o atmosfera aproape braziliana. Miile de simpatizanti care au ocupat pana la refuz peroanele si piata garii scandau “Una-i Poli si aia-i prima!” in timp ce fluturau mii de stegulete cu culorile clubului.

Un entuziasm de nedescris a cuprins intreaga multime in momentul in care si-au facut aparitia eroii “ispravii” de la Bucuresti. Emotia si bucuria scaldau ochi lui Marcu, Corbus, Franciscovici, Chioreanu, Mioc, Popescu, Andreescu, Iovan, Radulescu, Morja, Meghie, Pacurariu, Mazare, Dee si Baciu, ai antrenorului V. Carte, profesorului M. Ghermanescu si ai celorlalti conducatori ai echipei.

Purtati pe umerii unor inflacarati suporteri, cu fanfara in frunte, jucatorii s-au indreptat spre rectoratul Politehnicii, unde au fost felicitati, in numele conducerii institutiei si al U.N.S.R.-ului. Pana noaptea tarziu a tinut manifestatia de bucurie a timisorenilor, iar in locurile de adunare a “druckerilor” din fata Operei, Piata Traian, Piata Lahovary si Iosefin, sute de microbisti ascultau cu sufletul la gura relatarea celor cativa zeci de norocosi care au asistat la baraj, despre felul cum a jucat Poli, cine a marcat, cum s-au inscris golurile etc.” (extras din cartea „Haide Poli” de Mircea Jiva –’74)

Oficializarea galeriei

1972 – anul de “infiintare”

Chit ca spre sfarsitul anilor’50, Stiinta, asa cum se numea Politehnica Timisoara pe-atunci, a cucerit Cupa Romaniei si se afla in prim-planul Diviziei A, nu se poate vorbi despre o galerie alb-violeta autentica in acea perioada. De-abia la inceputul anilor ’70 s-a creat un nucleu adevarat al fanilor echipei studentesti.

Era un camp propice pentru crearea unei galerii. Politehnica retrogradase din elita in 1966, iar fiecare an insemna un nou chin pentru sustinatori. In 1969 concitadina CFR luase fata alb-violetilor, promovand in “A”. Inceputul deceniului opt era insa aparte. Orasul de pe Bega devenea un centru universitar de forta, adunand in acea perioada peste 13.000 de studenti. De asemenea, populatia orasului crestea semnificativ in urma aparitiei a noi intreprinderi. In acest context, autoritatile orasului au inceput sa se implice tot mai mult in tentativa de repromovare a Politehnicii.

Mihai Telescu, prim-secretar al judetului, a fost, trebuie sa admitem, unul dintre cei care s-au agitat cel mai mult pentru crearea noii echipe a Timisoarei. Ideea formarii unei galerii compacte, bine organizate, a aparut in vara lui 1972, la initiativa lui Petru Morun, care era atunci vicepresedinte la sectia de sport a Centrului Universitar. Acesta a contactat un grup de studenti, apropiati de Poli, care era condus de Eugen Seracin (ulterior, presedinte la club, din 1975, apoi investitor intre 1998 si 2000) si continea alti sufletisti, precum Dan Olteanu, Stoian sau Ghiulea, care invatau la diferite facultati ale Politehnicii.

Totul a fost realizat sub obladuirea Asociatiei Studentilor. Toate cheltuielile galeriei, inclusiv cele din deplasari, erau achitate de asociatia mai sus amintita. De aceasta favoare se bucurau numai studentii, cei cu cotizatii platite la zi (mai mult simbolice) si legitimatii, pentru a putea fi totul tinut sub control. Fondurile alocate de Asociatie erau consistente, astfel ca-n editia 1972-73 au inceput deplasarile organizate.

De fiecare data, grupul era substantial. La disputa din “B” de la Cugir au venit peste 400 de tifosi de pe malul Begai, dar, in genere, cel putin 100 de timisoreni vizionau echipa in partidele externe. Disciplina era totala, oricine consuma alcool fiind imediat exclus din grup! Se organizau in mod regulat sedinte in vechiul sediu al Facultatii de Electrotehnica. Prezenta era, atentie, obligatorie! Pentru prima data, au aparut sepcile, fanioanele, fularele sau drapelele in culorile alb-violet. Ele erau raspandite aproape gratuit, fiind primite de la intreprinderi precum “1 Iunie” sau Fabrica de Palarii, in voga in acele vremuri.

(continuare in numarul viitor)