Cei mai frumosi caini sunt la Timisoara! Expozitii, concursuri canine si targ de adoptii la Muzeul Satului. Foto si video

TIMISOARA. Timisorenii pot admira cele mai frumoase exemplare de caini, in cadrul unui eveniment unic in Romania, ce are loc, in acest sfarsit de saptamana, la Muzeul Satului din Timisoara. La aniversarea a 100 de ani de la infiintarea primei Asociatii chinologice din tara, filiala Timis, sunt organizate concursuri canine, expozitii, dar si un targ de adoptie.

 

 

 

In perioada 6-8 mai, zeci de rase de caini intra intr-o competitie care a atras, deja, o multime de iubitori de animale.

In total, sunt organizate patru concursuri canine internationale multirasa, doua competitii de club de rasa, targ de adopii canine, dar si o expozitie de timbre care poarta sugestiv numele „Canis”.

Evenimentul are loc la aniversarea a 100 de ani de la infiintarea primei “asociatiuni de sporturi canine” sub denumirea de “Societatea cainilor de politie pentru Romania” cu sediul in Timisoara, Palatul Weiss.

In anul 1931 asociatia isi schimba numele in “Societatea proprietarilor de caini de rasa din Romania”, iar in anul 1972 asociatia se reorganizeaza sub numele actual “Asociatia chinologica Romania judetul Timis”.

Intrarea este gratuita pentru pensionari, persoanele cu dizabilitati si copiii pana la 14 ani.

Video: George Stefanita

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.