Cel mai mare festival catalan coloreaza Timisoara in aceasta vara! Peste 1500 de oameni vin la APPLEC Internacional

TIMISOARA. Peste 500 de artisti si alti o mie de insotitori, parade cu giganti, jocuri cu foc, tunuri medievale, ministri si alte personalitati din intreaga Catalunie vor veni, la vara, la Timisoara la cel mai mare festival catalan.

Pentru prima data festivalul APPLEC Internacional care se afla la cea de-a 27-a editie, se va desfasura in Europa de Est, iar orasul ales este Timisoara.

Organizarea festivalului reprezinta un succes si o recunoastere a Timisoarei ca important centru cultural si turistic in Romania si in regiune. Alegerea Timisoarei se bazeaza pe avantajele de infrastructura culturala – sali de spectacole, scene in aer liber, capacitate de organizare, logistica (zboruri directe cu Barcelona multiple in Timisoara si regiune care pot deservi 1.500 de participanti straini intr-o perioada scurta), dar si din considerente de deschidere spre cultura si multiculturalitate. Dincolo de momentele artistice extraordinare care sunt oferite timisorenilor pe parcursul unui weekend, APPLEC Internacional reprezinta o oportunitate unica pentru Timisoara ca vizibilitate in una din regiunile considerata a fi motor al Europei. Astfel de evenimente construiesc relatii stabile de colaborare culturala, extrem de importante  pentru dimensiunea europeana a candidaturii Timisoarei la titlul de Capitala Europeana a Culturii in 2021”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timisoarei.

Evenimentul care se va desfasura la Timisoara in perioada 8-10 august este organizat de ADIFOLK Barcelona (Associació per a la difusió del folklore),  Primaria Municipiului Timisoara, Consulatul Onorific al Spaniei in Timisoara si Asociatia ViaRumania si este sprijinit de Primaria Barcelonei si Guvernul Catalan.

APPLEC Internacional se afla la cea de a 27-a editie, pentru prima data in Europa de Est, printre orasele care au gazduit acest eveniment aflandu-se Amsterdam, Copenhaga, Manchester, Paris, Lisabona sau Verona.

La evenimentul din august si-au anuntat participarea ministri ai guvernului catalan, precum si inalti oficiali ai Primariei din Barcelona. Pana la momentul festivalului, Timisoara va beneficia de evenimente de vizibilitate in mass media catalana, dar si in randul oamenilor de afaceri catalani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aouleu, cand or vedea spaniolii santierele din centru, o sa le piara chefu de dansat la festival

  2. Super, trebuie sa urmam exemplul Cataluniei.
    Banatul Autonom!

  3. Bravo. ffff fain

  4. Nu s-a facut publicitate in oras – lumea nu stie -n-am vazut nici un afis cu programul in oras – doar la spectacollele de ziua Timisoarei aparea pe ecran, oricum lumea nu era atenta si nu stia despre ce e vorba…rusinica!