Cel mai modern aparat de radioterapie din vestul tarii e la Timisoara. Tratamentul pentru bolnavii de cancer e gratuit

TIMISOARA. Centrul de Radioterapie din cadrul Asociatiei Oncologice OncoHelp are, de acum, trei echipamente de radioterapie. Cel de-al treilea accelerator liniar, de ultima generatie, a fost deja montat in noul buncar, a carui constructie a inceput in primele luni ale acestui an.

Imi aduc aminte de primavara lui 2015 cand, ajutati de prietenii nostri de la Asociatia Daruieste Viata, am inaugurat Centrul de Radioterapie OncoHelp. Atunci instalam primul accelerator din cadrul spitalului, cel mai modern aparat de acest tip din Timisoara. A urmat, dupa cativa ani, al doilea echipament destinat radioterapiei, iar acum am mai facut un pas pentru dezvoltarea centrului. in toata aceasta perioada, din pacate, numarul pacientilor care au necesitat o asemenea procedura a crescut constant. in 2021 au avut loc peste 30.000 de sedinte de radioterapie si aproape 1400 de pacienti noi au avut nevoie de un asemenea tratament. Este realitatea cumplita a luptei pe care o ducem aici, la OncoHelp. Avantajele radioterapiei sunt numeroase, tratamentul este rapid, precizia iradierii este ridicata, iar doza de radiatii in afara zonei vizate este foarte mica, si asta pentru ca aparatura pe care o avem este ultraperformanta si permite tintirea exacta a locului vizat. Vorbim de tehnologie IMRT dinamica, o tehnologie avansata de radioterapie de inalta precizie“, spune prof. dr. Serban Negru – presedinte Asociatia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timisoara.

Odata instalat si cel de-al patrulea aparat, OncoHelp devine singurul centru din Romania cu 4 echipamente de radioterapie ce pot fi folosite simultan.

Atunci cand am decis extinderea capacitatii de a oferi tratament performant pacientilor nostri, am stabilit ca primele echipamente cu care dotam spitalul sa fie doua acceleratoare. Iata ca primul a ajuns deja si a fost montat in buncar. Urmeaza partea de avizare, mai precis obtinerea acordului de functionare dupa verificarile CNCAN (Comisia Nationala Pentru Controlul Activitatii Nucleare). Este ultimul pas inainte de a putea sa il punem in functiune. Perioada de avizare este de 2-3 luni, asa ca, din primavara, Centrul de Radioterapie va avea functionale trei acceleratoare liniare. Nu ne oprim aici, va urma, anul viitor, achizitia si a celui de-al 4-lea aparat, Asociatia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp devenind astfel singura unitate medicala din Romania dotata cu 4 echipamente de radioterapie”, spune Valeriu Boruga – manager Asociatia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Serviciile de radioterapie sunt oferite gratuit tuturor pacientilor Asociatiei OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp in baza contractului cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Felicitări domnului doctor Șerban Negru pentru faptul ca a reușit sa facă dintr-un cabinet medical o clinica modernă la cele mai înalte standarde! Toate acestea nu ar fi fost posibile fără profesionalismul și dăruirea cu care practica una dintre cele mai grele ramuri ale medicinei – oncologia. Evident, felicitări întregului personal al clinicii!

  2. Felicitari, e un lucru foarte bun. Doamne ajuta!

  3. Si cine beneficiaza de terapie? Cei cu pile, cei cu multi bani sau ajunge si omul de rand?